Duminica 22 Decembrie

Substanțe interzise de mare risc vândute în Cluj-Napoca. Trei tineri au fost reținuți . Nu era singura infracțiune pe care o comiteau FOTO/VIDEO

Polițiștii de la Crimă Organizată si DIICOT Cluj au reținut 3 tineri, cu vârste între 23 și 29 de ani, care dețineau și comercializau droguri de mare risc.

Ei au fost urmăriți și prinși în timp de vindeau diferite substanțe extrem de periculoase în județele Cluj și Bistrița Năsăud. Sumele încasate variau în funcție de substanță și cantitate, ajungând și la 7000 lei într-o tranzacție.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cu vârste de 23, 25 și 29 de ani, cercetate sub aspectul  săvârşirii infracţiunii de efectuarea, fără drept,  de operațiuni cu produse susceptibile a avea efect  psihoactive. 

În sarcina uneia dintre acestea s-a reținut și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2023 – octombrie 2024, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut diverse cantități de substanțe psihoactive (2MMC, A-PBITMO, 5F-MDMB-PINACA) către consumatori din județele Cluj și Bistrița Năsăud, pentru sume între 600 și 7.000 de lei.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate aproximativ 215 grame 2MMC și 10 grame 5F-MDMB-PINACA (substanțe psihoactive), precum și alte mijloace de probă. se arată în comunicatul organelor de ordine.

Pe lângă această acuzație, unul din cei trei tineri, de 25 de ani, care ar fi deținut și comercializat și droguri de mare risc (ADB-BUTINACA), a fost surprins condus un autoturism, pe drumurile publice, din Cluj-Napoca, fără a deţine permis .

Procurorii DIICOT Cluj au dispus reținerea celor 3 persoane, pentru 24 de ore, iar astăzi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiza a Informațiilor din cadrul I.G.P.R. și Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul  polițiștilor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.


Comentarii Facebook