Duminica 22 Decembrie

Suceveancă ”fugită” din caratină, prinsă pe Aeroportul Internațional Cluj. Încerca să plece din țară


O femeie din Suceava a fost prinsă, joi, pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj încercând să plece la muncă în Germania cu avionul.

Aceasta s-a ales cu dosar penal deoarece, deși era din municipiul Suceava, localitate aflată sub carantită fiind focar de infecție COVID-19, femeia și-a modificat reședința într-o comună din județ, unde nu a fost impusă carantina.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor pe numele unei femei cu domiciliul în municipiul Suceava, zonă declarată în carantină întrucât este una cu focar de infecţie de COVID-19. Aceasta intenţiona să călătorească în Germania, fără avize epidemiologice. În urma cercetărilor a rezultat că suspecta şi-a stabilit în urmă cu două zile reşedinţa într-o altă comună din judeţul Suceava, care nu este declarată în carantină”, se arată într-un comunicat al procurorilor clujeni.

Femeia a fost depistată, joi, în urma controlului efectuat de jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj, în parcarea Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj.

Comentarii Facebook