Duminica 22 Decembrie

Suntem la coada Europei, cu cei mai puţini absolvenţi de învăţământ superior. Absolvenții de liceu din România nu mai vor să facă facultate


Dacă acum 10 ani, în perioada admiterilor la facultate, se înscriau zeci de candidați pe un loc, cu speranța că poate vor prinde un loc la buget, în ultimii 5 ani bate vântul prin sălile de admitere. UBB Cluj a început să investească tot mai mult în locuri de cazare, în cantine moderne și în săli de cursuri dotate cu ultima generație de aparatură, cu gândul că poate așa vor atrage mai mulți candidați. Însă, tot mai mulți absolvenți de liceu sunt siguri că nu vor să-și continue studiile. 

Suntem la coada Europei, cu cei mai puțini absolvenţi de învățământ superior. Mulţi tineri abandonează facultatea din cauza costurilor mari. „Mi-era foarte greu când am venit la Facultate să îmi găsesc o chirie, să investesc în toată partea asta. Utilităţile mă duceau foarte mult, adică undeva aproape la cât dădeam pe chirie”, a declarat un student.

România este unul dintre statele europene cu cei mai puțini absolvenţi de învățământ superior

Veniți de la sute de km de casă, studenții care își doresc să urmeze o facultate în Cluj-Napoca fac multe sacrificii. Familiile acestora se chinuie din greu să îi sprijine, însă, din păcate, majoritatea renunță la facultate din cauza cheltuielilor care le depășesc cu mult bugetul. 

Universităţile încearcă să le ofere studenţilor un loc ca acasă. Campusurile nu mai arată ca pe vremuri şi cererea de cazare e tot mai mare, otivul fiind prețul redus față de o chirie în oraș. Mai mult de jumătate din tinerii care studiază la UBB şi la Medicină sunt din afara oraşului. Pe lista de beneficii, studenţii pot bifa şi servicii medicale de calitate, acces la bibliotecă, acces la cantină dar și reduceri la sălile fitness din oraș. Cu Toate acestea, mulți tineri nu se lasă convinși, și preferă să intre direct în câmpul muncii după terminarea celor 12 clase. 

Mult mai puține locuri bugetate față de numărul de studenți 

Este o cădere demografică accentuată în ultimii ani. Procentul de absolvire a Bacalaureatului este de undeva 70%. Cu siguranţă vom avea maxim 80 - 90.000 de absolvenţi cu Bacalaureat şi sunt 62.000 de locuri bugetate.

România este unul dintre statele europene cu cei mai puțini absolvenţi de învățământ superior. La jumătate față de media europeană și departe de ținta propusă de UE de a avea un procent de 45% de absolvenți până în anul 2030, în rândul populației cu vârsta între 25 și 34 de ani.


Comentarii Facebook