Vineri 27 Decembrie

Sute de amenzi într-o singură zi pentru nerespectarea stării de alertă. Mai multe persoane s-au ales cu dosar penal


Oamenii legii din toată țara au aplicat, în cursul zilei de miercuri, aproape 400 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în starea de alertă.

Astfel, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 393 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 140.175 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 24 iunie a.c., 75 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.


Comentarii Facebook