Sute de amenzi pentru nerespectarea măsurilor impuse de strarea de alertă. Zeci de persoane au ”fugit” din autoizolare


Polițiștii din toată țara au aplicat, în cursul zilei de miercuri, aproape 350 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în starea de alertă.

Astfel, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 345 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 135.850 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 1 iulie a.c., 66 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Comentarii Facebook