Duminica 22 Decembrie

Sute de kilograme de legume, confiscate de polițiștii clujeni în trafic



Polițiștii clujeni au confiscat, zilele trecute, peste 200 de kilograme de legume și au aplicat amenzi pentru transport ilicit.

La data de 20.08.2016, ora 03:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secţia 2 Poliţie, au depistat un bărbat care transporta legume fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege”, informează IPJ Cluj.

Bărbatul, în vârstă de 22 de ani, din Timișoara, a fost depistat pe strada Aurel Vlaicu, în timp ce transporta cu o autoutilitară 150 kilograme de legume, pentru care nu poseda documente de provenienţă.

Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, iar cele 150 kilograme de legume au fost confiscate și predate unei unități de profil.

De asemenea, tot la data de 20.08.2016, în jurul orei 07:20, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secţia 7 Poliţie, au oprit în trafic, pe strada Calea Dezmirului, un autovehicul cu care se efectua transportul unor produse agro-alimentare fără îndeplinirea condiţiilor legale
.
Conducătorul auto, un bărbat, de 68 de ani, din Cluj-Napoca, transporta 110 kilograme legume.

Acesta a fost sancţionat contravențional conform prevederilor Legii 12/1990R privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, iar cele 110 kilograme de legume au fost confiscate și predate unei unități de profil

Comentarii Facebook