Duminica 22 Decembrie

Sute de percheziții în Cluj, București și alte 28 de județe. Polițiștii vizează firmele de jocuri de noroc



Polițiștii efectuează, miercuri dimineață, 313 percheziții în Cluj, București și alte 28 de județe, la persoane și firme din domeniul jocurilor de noroc, bănuite de evaziune fiscală și spălarea banilor, iar 24 de mandate de aducere vor fi puse în aplicare.

La data de 9 noiembrie a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuează 313 percheziţii, în 29 de judeţe și în municipiul București”, potrivit IGPR.

Activitățile se desfășoară la sediile şi punctele de lucru a 16 firme şi la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălarea banilor.

Conform oamenilor legi, începând cu anul 2013, persoanele în cauză ar fi creat un mecanism infracțional în scopul fraudării bugetului de stat, prin neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor obţinute din exploatarea aparatelor de jocuri electronice de noroc.

Astfel, veniturile obţinute din exploatarea jocurilor de noroc în săli deschise pe raza mai multor localități din 29 de județe din țară ar fi fost diminuate prin intervenţii directe asupra mecanismelor ori sistemelor de contorizare ale aparatelor electronice.

Ulterior, sumelor neînregistrate în evidenţele contabile le-ar fi fost atribuită o proveniență aparent legală, fiind reintroduse în circuitul economic ca ,,împrumut asociat” pentru extinderea activităţilor în domeniul jocurilor de noroc..

Polițiștii vor pune în aplicare 24 de mandate de aducere, fiind vizate persoane cu vârste cuprinse între 30 și 52 de ani.

La activităţi participă şi poliţişti ai Direcţiei de Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R., ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și ai inspectoratelor de poliţie judeţene Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița - Năsăud, Brașov, Caraș - Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui și Vâlcea, precum şi jandarmi.

Comentarii Facebook