Miercuri 25 Decembrie

Tăcere în cazul tragediei de la Turda. Autoritățile clujene încă nu au identificat cauza incendiului care a luat viața a doi adulți și patru copii


Incendiul care a făcut scrum o casă de locuit situată pe strada Nicolae Teclu din municipiul Turda, în data de 10 aprilie, și a provocat moartea a șase persoane, rămâne cu multe semne de întrebare. Cauza probabilă a incendiului nu este cunoscută nici după 17 zile de anchetă, răspunsul autorităților este simplu, „sunt luate în considerare toate variantele”. 

Să fi fost „rasismul și sărăcia” principalii vinovați al tragicului eveniment din Turda, și dacă așa, autoritățile locale nu poartă nicio vină!? Ca și în alte situații similare unde au fost efectuate cercetări amănunțite privind cauza probabilă a incendiului, autoritățile locale fac „ping-pong” cu informațiile de care dispun, fiecare instituție spune că cealaltă ar fi mai calificată să dea un răspuns. Într-un final, nimeni nu oferă o analiză satisfăcătoare, în timp ce evenimentul se șterge din memoria publică.

Reamintim că autoritățile au declanșat planul roșu de urgență, după ce pompierii au intervenit în dimineața zilei de 10 aprilie într-un incendiu declanșat într-o locuință din Turda. Șase persoane au murit, patru dintre aceștia sunt copii.

Pompierii din cadrul Detașamentelor Turda, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață, cu trei autospeciale, o autoutilitară pentru transport victime multiple, trei echipaje SMURD și cinci SAJ pentru a acorda asistență medicală de urgență pentru șapte persoane găsite inconștiente, în urma unui incendiu care a cuprins o casă de locuit situată pe strada Nicolae Teclu din municipiul Turda. A fost declanșat planul roșu de intervenție începând cu ora 6:05“, a transmis ISU Cluj în ziua incendiului. 

Ipoteze au fost multe, însă autoritățile încă nu au identificat cauza exactă a tragediei de la Turda. 

Pentru evenimentul respectiv există o anchetă în desfășurare a Parchetului de pe lângă judecătoria Turda. Cercetările privind cauza probabilă a incendiului sunt încă în desfășurare, fiind necesară o abordare mai amănunțită realizată în colaborare cu specialiștii din cadrul IPJ Cluj. Sunt luate în considerare toate variantele care pot iniția un incendiu și cercetarea fiecăreia în parte durează. Iar legat de suspiciuni sau indicii sunt aspecte care le comunică parchetul de pe lângă judecătoria Turda, care conduce ancheta. Ca și în celelalte cazuri unde au fost efectuate cercetări privind cauza probabilă a incendiului, se vor comunica concluziile în momentul finalizării acestora”, anunță ISU Cluj. 

Comentarii Facebook