Duminica 22 Decembrie

Tâlhar fără suflet! A intrat peste un clujean imobilizat la pat și l-a tăiat cu cuțitul

 

Un bărbat a intrat în casa unui clujean sub pretextul că vrea să îi cumpere locuința, dar l-a tâlhărit și tăiat cu cuțitul. 

 

În 2 decembrie, Poliția Cluj a fost sesizată cu privire la faptul că, în jurul orei 17.00, un bărbat a fost agresat în locuinţă.

 

Poliţiştii au intervenit la locul evenimentului, iar din verificările efectuate a rezultat că o persoană necunoscută, de sex masculin, a pătruns în locuinţa victimei sub pretextul că doreşte să-i cumpere locuinţa care era de vânzare.  

 

Suspectul a profitat de faptul că bărbatul de 58 ani era imobilizat la pat şi   i-a solicitat să-i dea banii pe care-i deţine, lovindu-l cu palmele peste faţă şi tăindu-l cu un cuţit. Victima i-a dat suma de 150 lei şi un telefon mobil, după care suspectul a fugit.

 

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale pentru identificarea suspectului şi tragerea lui la răspundere penală”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vornicu.

Comentarii Facebook