Duminica 22 Decembrie

Tâlhărie la o sală de jocuri din Dej! Un tânăr din Botoșani a cerut o sumă mare de bani, pe care avea IMPRESIA că a câștigat-o


Un tânăr din Botoșani a ameninațat cu un cuțit angajata unei săli de jocuri din Dej, spunând că a câștigat  8.000 de lei. De fapt nu câștigase nimic. 

La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiul Dej au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, din județul Botoșani, băunit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, la la aceeași dată, în jurul orei 19.10, în timp ce se afla într-o sală de jocuri din municipiul Dej, cel în cauză i-ar fi solicitat unei angajate în vârstă de 45 de ani, să-i înmâneze suma de 8.000 de lei, susținând că a câștigat la unul dintre aparatele aflate în local.

Întrucât a constatat că aspectele descrise de tânăr nu sunt reale, femeia a refuzat să-i remită suma solicitată, motiv pentru care tânărul ar fi amenințat-o cu un obiect tăietor-înțepător, fără a-i provoca leziuni. Ulterior acesta ar fi sustras din sertar suma de 8.000 de lei, părăsind incinta localului.

Astfel, în baza sesizării, polițiștii au început cercetările, iar cu ajutorul ofițerul de serviciu din cadrul Poliției municipiului Dej au stabilit direcția de deplasare a tânărului, care a fost interceptat ulterior în municipiul Gherla în timp ce se deplasa cu trenul de pe relația Timișoara-Iași.

Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 90 %.

La data de 20 ianuarie a.c., în baza probatoriului administrat, tânărul a fost prezentat magistraților Judecătoriei Dej care au dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile.

Comentarii Facebook