Duminica 22 Decembrie

Tâlhărie la un magazin în centrul Clujului! Hoțul a agresat-o pe vânzătoare, dar a primit ce a MERITAT

 

Un clujean a furat dintr-un magazin bunuri de 50 de lei, iar când a fost prins de vânzătoare a devenit agresiv. 

 

Poliţiştii au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat care ar fi sustras bunuri dintr-un magazin, iar pentru a-şi asigura scăparea ar fi agresat-o pe vânzătoare.

 

În 18 iunie, în jurul orei 12:20, Poliţia municipiului Cluj-Napoca - Secţia 2 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat ar fi sustras bunuri dintr-un magazin de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, din municipiu.

 

Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului şi au identificat persoana în cauză, stabilind că este vorba despre un bărbat de 56 de ani, din Cluj-Napoca.

 

Acesta ar fi sustras bunuri (ochelari, parfumuri), în valoare de circa 50 de lei, din magazin, iar pentru a-şi asigura scăparea, ar fi agresat-o fizic pe vânzătoare. Bărbatul nu a reuşit să părăsească unitatea, fiind imobilizat de către ceilalţi angajaţi ai magazinului.

 

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie

Comentarii Facebook