Duminica 22 Decembrie

Talharul bate la usa in Turda. O femeie de 60 ani a fost atacata in propria casa


Autorii unei talharii ce s-a petrecut in noaptea de 23 februarie in Turda au fost identificati. Doi tineri au patruns in jurul orei 2.30 in casa unei femei, au amenintat-o si i-au furat bijuteriile.

Unul dintre atacatori, care avea fata acoperita cu un ciorap de culoare inchisa, a patruns "in locuinta si s-a repezit asupra ei, i-a smuls lantisorul din aur ce il purta la gat, dupa care, prin amenintari cu violente, a determinat-o sa-i dea cerceii din aur pe care Ii purta In urechi, iar inainte sa paraseasca locuinta, i-a mai sustras de pe pat, o geanta in care se mai aflau o pereche de cercei din aur, doua telefoane mobile defecte si fara cartele SIM, precum si cartea de identitate", a declarat pentru Stiri de Cluj purtatorul de cuvant al IPJ Cluj, Gina Pop.

Elisabeta F., de 60 de ani, a sunat la politie si autorii talhariei au fost identificati abia acum.

Suspectii Ciprian Valentin M., de 26 ani, din comuna Feleac, si Eugen Leonardo I., de 24 ani, din Turda au fost prinsi in timp ce incercau sa vanda bijuteriile in valoare de 2.700 de lei, in dimineata zilei de 23 iunie, la o casa de amanet din Cluj-Napoca.

Cei doi tineri au fost ajutati de Lina Simona Jeanina M., de 23 ani, din Turda.

Cei doi atacatori au fost retinuti pentru 24 ore si vor fi prezentati in fata Parchetului de pe langa Judecatoria Turda, cu propunere de arestare preventiva pentru comiterea infractiunii de talharie. Cea de-a treia persoana este cercetata in stare de libertate pentru ca este insarcinata in luna a saptea.

Comentarii Facebook