Duminica 22 Decembrie

Tânăr, arestat pentru tentativă de furt! A spart geamul unei mașini care era parcată pe o stradă din Gruia


Un tânăr de 19 ani din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiștii clujeni pentru tentativă de furt, după ce a spart geamul unei mașini care se afla pe strada Cetății din Cluj-Napoca, căutând probabil lucruri de valoare în interiorul acesteia. 

,,În fapt, acesta este bănuit de faptul că în data de 7/8 noiembrie 2023, interval orar 12.00-05.00, ar fi distrus geamul portierei unui autoturism parcat pe strada Cetății și ar fi răvășit bunurile din interior, fără a sustrage însă niciun obiect.”, informează IPJ Cluj.

În urma investigațiilor și probatoriului administrat, polițiștii l-au identificat pe tânăr, față de care au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Tânărul a fost prezentat instanței, care a dispus măsura arestului preventiv a acestuia pentru 30 de zile.

În continuare, în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de tentativă la furt calificat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.



Comentarii Facebook