Miercuri 25 Decembrie

Tânăr din Cluj-Napoca, arestat după un conflict în trafic. A tras cu arma într-o mașină, în cartierul Grigorescu


Un clujean de 19 ani a fost arestat în urma unui incident periculos desfășurat în 27 septembrie. În urma unor contradicții în trafic, a scos pistolul de tip airsoft și a tras asupra unui alt autoturism, în cartierul Grigorescu. Luneta autovehiculului a fost distrusă în urma împușcăturii.

Zona era circulată la momentul repectiv, deci acțiunea sa ar fi putut duce la rănirea unor trecători sau șoferi.

Ca urmare a apelului la 112 făcut de șoferul vătămat, Poliția a anchetat cazul, iar luni, l-a reținut pe tânărul de 19 ani 

„La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Cluj-Napoca, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al Serviciului Criminalistic Cluj, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința unui tânăr, de 19 ani, din municipiul Cluj-Napoca. 

Acțiunea a avut loc în baza cercetărilor efectuate într-un dosar penal ce vizează comiterea infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetările preliminare a reieșit faptul că, la data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 20:15, în urma unor neînțelegeri în trafic, tânărul ar fi utilizat un pistol de tip airsoft și ar fi tras un foc asupra unui autoturism, care se deplasa pe o stradă din cartierul Grigorescu din municipiul Cluj-Napoca, distrugând luneta acestuia. 

În urma incidentului, persoana vătămată, un tânăr de 24 de ani, a sesizat poliția prin apel la 112.

La momentul comiterii faptelor, pe strada respectivă se aflau mai multe persoane, afectând ordinea și liniștea publică.

În urma percheziției efectuate la domiciliul tânărului de 19 ani, au fost descoperite bunuri de interes în cauză, un tub de gaz pentru pistol neletal, tip airsoft, precum și o pungă ce conținea bile de culoare albă, de 0,25 grame fiecare.

Astfel, la data de 7 octombrie a.c., tânărul a fost reținut, pentru 24 de ore. Ulterior, în aceeași zi, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.” se arată în comunicatul IPJ Cluj


Comentarii Facebook