Tânăr din Republica Moldova a încălcat la Cluj „tot” CODUL PENAL: A lovit câteva mașini în Florești, a fugit, nu avea permis, era beat și drogat
Tânăr din Republica Moldova, arestat la Cluj-Napoca pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului și drogurilor
Un tânăr de 26 de ani, cetățean din Republica Moldova, a fost reținut de polițiștii Biroului Rutier din Cluj-Napoca în data de 30 martie a.c., fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Incidentul a avut loc în jurul orei 01:00, când polițiștii au efectuat un semnal regulamentar de oprire pe strada Oașului din Cluj-Napoca. Tânărul nu a respectat indicațiile și și-a continuat deplasarea, fiind dat în atenția echipajelor de poliție, deoarece anterior ar fi acroșat mai multe autoturisme în comuna Florești.
Autoturismul a fost interceptat în localitatea Chinteni, unde, în urma verificărilor, s-a constatat că acesta nu deținea permis de conducere. De asemenea, asigurarea obligatorie a vehiculului nu era valabilă.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar aparatul pentru consumul de substanțe psihoactive a evidențiat indicii privind prezența acestora în organism. Ca urmare, tânărul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, analizele confirmând atât consumul de alcool, cât și de substanțe interzise.
Mai mult, în autoturism a fost descoperit un plic transparent de tip ziplock, ce conținea o substanță alb-transparentă sub formă de pulbere. Aceasta a fost sigilată și ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Pe baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs acest incident.
8 Comentarii
.
ala e masculul lui maia soros sandu
EXPULZAȚI RACHEȚÎÎ
@
@In lagar cu gunoiul!!: și cu tine, doo gunoaie în lagăr, înainte, marș!
@nelu v.: Neluțu... ești cumva boschetarul din gară care o **** gratis ?