Duminica 22 Decembrie

Tânăr maghiar la Untold: Clujul rivalizează cu marile orașe europene. Inițial aveam o imagine proastă


Un tânăr maghiar prezent la Untold 2022 a spus că avea o impresie mai proastă despre România, dar că excursia făcută i-a schimbat percepția. 

Daniel a vizitat România împreună cu mai mulţi prieteni şi a fost cel mai impresionat de Delta Dunării. 

Când eram mai puşti mi se tot spunea că România şi Rusia sunt ultimele ţări în care să te duci, că oamenii sunt răi şi că ne urăsc pe noi, maghiarii. Ei bine, pot spune cu mâna pe inimă că m-am înşelat în privinţa lor. De fapt, românii sunt oameni ca şi noi cei din Ungaria, probabil că nici mai buni şi nici mai răi. Sunt oameni pur şi simplu. Am întâlnit în România oameni cu suflet frumos, săritori, care nu ne-au privit urât pentru că suntem maghiari”, a spus el, citat de Adevărul.

Îmi spunea cineva că oraşele din Ardeal, care au fost odinioară ale Ungariei, au fost distruse de comuniştii români, că nu mai găseşti nimic frumos şi că au dărâmat clădirile care duceau cu gândul la Ungaria. Nu e însă aşa. M-am convins de asta în Cluj şi în Oradea oraşe care seamănă bine cu cele ungureşti, la fel ca şi Timişoara. Pot spune că m-am înşelat şi în privinţa Ardealului, la fel cum m-am înşelat în privinţa României, în totalitate. Aş merge mai departe şi aş spune că Clujul sau Oradea rivalizează cu orice oraş din centrul Europei, din Polonia, Slovacia, Ungaria sau Cehia”, a mai afirmat el.

Tânărul crede că Festivalul Untold este cel mai frumos din toată Europa, chiar și peste Sziget Festival.

Comentarii Facebook