Tânărul care și-a pierdut viața în lacul Tarnița era suporter CFR Cluj: „Un mare suporter al echipei noastre, Dumnezeu să-l odihnească în pace!”


Tânărul de 23 de ani găsit duminică înecat în Lacul Tarnița era unul dintre cei mai mari suporteri al CFR Cluj. Formația din Gruia își exprimă regretul și transmite condoleanțe familiei îndoliate.

„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a lui Adrian Lucaciu, un mare suporter al echipei noastre, care s-a stins din viață la vârsta de doar 23 de ani în urma unui tragic eveniment. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!”, au transmis cei de la CFR Cluj.

Adi era profesor de sport la Şcoala Specială din Huedin, iar sâmbătă, 9 septembrie, s-a dus cu prietenii la Tarnița. Inițial, ar fi trebuit să meargă la o piscină din Cluj-Napoca, dar planurile s-au schimbat. Lumea a intrat în apă, iar tânărul nu a mai fost văzut. În acel moment, în jurul orei 17:50, grupul s-a alertat, prietenii au început să-l strige și s-au dat telefoane la 112. Acesta a dispărut în apele lacului sâmbătă după-amiază, fiind scos la suprafață după 20 de ore de căutări intensive. 

adi.jpeg

Comentarii Facebook