Duminica 22 Decembrie

Tânărul din Cluj-Napoca dispărut a fost găsit spânzurat în Făget


Bărbatul de 32 de ani plecat de acasă și căutat a fost găsit spânzurat în Pădurea Făget.

Poliția a fost sesizată în cursul zilei de ieri, 24 februarie a.c., despre plecarea voluntară de la domiciliu, la aceeași dată, în jurul orei 10.00, a unui bărbat de 32 de ani, din Cluj-Napoca.

În baza sesizării au fost demarate activități de căutare specifice, de către polițiștii municipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu jandarmi și polițiști locali.

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în cauză verificările au fost derulate în cadrul unui dosar penal de lipsire de libertate în mod ilegal.

Activitățile de căutare au fost sprijinite și de voluntari din cadrul Asociațiilor CERT Transilvania și Câini de Salvare Transilvania Cluj-Napoca, de localnici, precum și de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

În cursul acestei dimineți, în jurul orei 09.25, în cadrul căutărilor a fost semnalat faptul că în pădurea Făget, pe un traseu turistic, a fost găsită persoana căutată, decedată prin spânzurare.

Din primele verificări, pe corpul acestuia nu au fost observate alte urme vizibile de violență, urmând a fi transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, cercetările au fost extinse sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Comentarii Facebook