Sambata 23 Noiembrie

Tarnița a devenit raiul șmecherilor. E plin de pontoane, petreceri și bărci. De acolo beau clujenii apă - VIDEO


Deputatul independent Adrian Dohotaru cere amendarea ”nesimțiților care au pus gard la apă, fără autorizație”.

Nesimțiților, distrugeți Tarnița! E plin de pontoane cu motor, skyjeturi și bărci, mai nou și hidroavioane, care poluează lacul Tarnița, apa de unde bem. Gardurile ilegale blochează accesul la apă. Fac o sesizare privind amendarea tuturor nesimțiților care au pus gard la apă, fără autorizație, la sub 15 metri de apă, ceea ce legea interzice. Fac o lege care interzice ambarcațiunile motorizate în lacul Tarnița. Am fost și azi, ne-am întors mai repede din cauza zgomotului și ceea ce părea a fi ”rahat” în lac. Sper să am susținerea tuturor parlamentarilor clujeni ca să redăm Tarnița clujenilor, nu ghiolbanilor care împuțesc lacul”, a scrie Dohotaru.

În această vară a apărut și un club pe malul lacului Tarnița. Chouette are ponton și construcții la 2 metri de lac, iar tinerii se dau cu bărcile și practică sporturi de apă în zona protejată. 

69584200_2397061880533816_3728522330121437184_n.jpg

69644654_2397061977200473_6684372557564477440_n.jpg

Cum s-au dat aceste autorizații? Este greu de spus pentru că mai nou trebuie acte și dacă bați un cui în casă.

Despre gardurile de pe malul lacului, unul dintre proprietari, Abdul Rahim, a comentat că: ”Am pus gard cu autorizație de construcție pe terenul MEU pentru ăștia ca tine care vin ocazional pe Tarnița și lasă tot felul de gunoaie pe marginea lacului și în lac. Și tu, și oricine pot sa pună gard pe proprietatea lui. Ar fi culmea să calci pe proprietatea mea, mă insectă ce ești! Scările acelea sunt făcute de mine pe terenul meu și o fost accesul permis până acum vreo lună! Dar cum sunteți nesimțiți și ați lăsat gunoaie pe plajă, amenajată de mine, am închis accesul. Repet, PE TERENUL MEU!!!!”.

Partenera bărbatului, Rocsana Contraș, membră PNL l-a susținut pe acesta: ”Dar tu de ce ai gard la curte și nu pot trece și eu la tine pe gazon sa fac un grătar? Probabil pentru că nu ai o proprietate, pentru că ești un pierde-vară și trăiești dolce far niente!”.

Legea apelor (nr. 107/1996, actualizată) spune la Art. 3 alin. (3^1): Pentru lacurile de acumulare permanente a căror execuţie a fost finanţată din fonduri alocate de la bugetul de stat, suprafeţele din lac aflate sub cota coronamentului barajului fac parte din domeniul public al statului şi se includ în categoria terenurilor acoperite de apă, asimilându-se cu noţiunea de albie minoră. Cota coronamentului lacului Tarnița este 525 metri, cote absolute, ceea ce înseamnă că sub această cota nu pot fi, legal, proprietăți private”, a explicat și arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță.

Partidul Ecologist Român Cluj cere să se facă anchetă și sesizează SRI:

În urma sesizărilor venite de la mai mulți pescari și locuitori din zona Lacului Tarnița, Partidul Ecologist Român – Organizația Teritorială Cluj informează Serviciul Român de Informații (fiind vorba despre o ameninţare la adresa securităţii naţionale a României) și solicită:

- domnului Primar al comunei Gilău, Sfârlea Dumitru

- doamnei Comisar șef al Comisariatul Județean Cluj- Garda Națională de Mediu, Oprean Dorina

- domnului prefect al județului Cluj, dr. ing. Ioan Aurel Cherecheş

- domnului Șef al Inspectoratului de Politie Judetean Cluj, Mircea Ion Rus

- domnului președinte al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe

- domnului Arhitect şef al județului Cluj, Claudiu-Daniel Salanță

- domnului director general al Companiei de Apă Someș, Călin Neamțu

- doamnei director al Administratiei Bazinale de Apa Somes-Tisa, ing. Ioana Diaconescu

- domnului  Director Sucursala Hidrocentrale Cluj al Hidroelectrica SA, Marius-Florian Cătăniciu

- domnului sef al Oficiului de căpitănie Dej, Federiga Viorel

- doamnei Ministru al Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu

să dispună efectuarea unor controale potrivit ariei de competență a fiecărei instituții (și aplicarea unor sancțiuni acolo unde se impune aceste lucru), cu privire la fiecare cabană, pensiune și ponton situate în vecinătatea Lacului Tarnița, având ca obiect:

• legalitatea autorizației de construcție emisă și respectarea condițiilor impuse de aceasta

• respectarea prevederilor normative privind amplasarea și exploatarea foselor septice, inclusiv încheierea unui contract având ca obiect servicii de vidanjare (cu o societate specializată) și verificarea prestării efective a acestui serviciu (facturi și chitanțe emise în ultimii ani, care ar dovedi transportul apelor uzate menajere)

• integritatea și etanșeitatea foselor septice (aparent, acestea au scurgeri spre lac)

• înmatricularea tuturor ambarcațiunilor de pe Lacul Tarnița

• posesia permisului de navigator corespunzător de către persoanele care conduc ambarcațiunile de pe Lacul Tarnița

Organizația Teritorială Cluj a Partidului Ecologist Român a fost sesizată că în aceste locuri se organizează petreceri și paranghelii ”cu lumea bună a Clujului”, impunându-se așadar și deplasarea echipajelor de poliție la aceste petrceri, unde există riscul comiterii unor infracțiuni, de genul: consum și trafic de droguri, viol, încăierare, furt, ultraj contra bunelor moravuri sau tulburarea ordinii și liniștii publice.

Așadar, se deversează în apa lacului (căci fose de 5 mc de genul celei care se poate vedea în fotografiile alaturate sunt insuficiente pentru întregul volum de ape uzate) ape cu detergenți, săpun, dejecții umane, bacterii Salmonella și E. coli, este aruncat în apă gunoiul menajer, sticle, pet-uri, hărtii, ambalaje, chiștoace de țigări, prezervative, toate acestea punând în pericol sănătatea cetățenilor, căci apa din lacul Tarnița ajunge să fie consumată în toate satele, orașele și municipiile din județul Cluj (unde există rețea de alimentare cu apă).

Partidul Ecologist Român – Organizația Teritorială Cluj dorește trezirea conșiinței atât în cetățenii din județul Cluj, cât și a instituțiilor, aplicarea legii în mod riguros, transparență, ca autoritățile și instituțiile publice să funcționeze în Lumină și în Adevăr, iar județul Cluj și Municipiul Cluj-Napoca să fie curat, civilizat, evoluat, oxigenat, aerisit, verde.

Facem apel la susținerea presei în demersul PER- Organizația Teritorială Cluj de a scoate în lumină și soluționa anumite aspecte care sunt în interesul cetățenilor și vă rugăm să vă alăturați acestei acțiuni, întreprinsă în Adevăr, pentru ca, în final, calitatea vieții în Municipiul Cluj-Napoca și județului Cluj să sporească.

Vă invităm să dăm dovadă de unitate în soluționarea unor probleme ale cetățenilor, pentru deblocarea unor situații dăunătoare pentru județul Cluj, pentru ecologizarea acestuia”.

thumbnail (3).jpg  thumbnail (2).jpg

thumbnail (1).jpg

Comentarii Facebook