Tatăl tânărului care a înjunghiat o femeie în gât în Profi Cluj-Napoca: Fiul meu e o victimă a sistemului
Psihologul C.D., profesor universitar la UMF, președintele Colegiului Psihologilor Cluj și angajat la IML Cluj, susține că fiul lui este o victimă a sistemului.
D.D. (17 ani) a înjunghiat în 5 noiembrie o femeie în gât, în timp ce își făcea cumpărături la magazinul Profi, de pe strada Dunării. Acesta era încredințat de Tribunalul Cluj familiei, pentru a-și urma tratamentul și pentru a fi supravegheat.
În februarie, D.D. a scos ochii unei pisici donată de o femeie, a filmat totul și i-a trimis imaginile celei de la care a primit animalul. Atunci a fost primul episod. A urmat un atac public cu o cărămidă asupra unei femei, în Mănăștur. Judecătoria Cluj-Napoca a dispus internarea, dar Tribunalul Cluj a anulat decizia și l-a încredințat familiei.
Vineri, 5 noiembrie, D.D. a fugit de acasă, iar cu 15 minute înainte de atacul de la Profi, tatăl acestuia, Cristian Delcea, a alertat poliția, conform unor surse.
D.D. era în magazinul Profi și, de la spate, a sărit asupra unei femei care își făcea cumpărăturile și a înjunghiat-o în gât
Procurorii au declanșat o anchetă, iar, de această dată, Tribunalul Cluj a decis internarea tânărului.
Copilul a fost internat la București, dar în perioada 5 până în 8 noiembrie a fost ținut într-un salon la Spitalul de Copii, dar a fost vorba despre ceva provizoriu. Medicii l-au plasat singur în cameră, sub pază. Ulterior, în 9 noiembrie judecătorii au dispus internarea acestuia și scoaterea de sub supravegherea părinților.
”Fiul meu este o victimă a sistemului. Un sistem medical care nu a reușit să-i găsească un tratament psihiatric potrivit și care acum nu are proceduri să-l interneze. A existat la Buzău un centru specializat pentru internări dispuse de instanță în cazul minorilor, dar a fost desființat, în rest existând centre pentru adulți. Suntem la București la Spitalul Obreja, de unde ne-au zis că o să conteste ce a dispus instanța și că ni-l dau acasă. Efectiv nu știm ce să mai facem. Eu am plătit bodyguarzi care să-l însoțească, am lucrat mai puțin ca să am grijă de el”, ne-a spus tatăl Cristian Delcea, de profesie psiholog, conform Clujust.ro.
Practic părintele spune că fiul lui ar fi trebuit să fie internat de prima dată, dar atunci de ce a contestat decizia Judecătoriei Cluj-Napoca, din martie 2021. În aprilie, Tribunalul Cluj decidea plasarea lui acasă, pentru a urma tratamentul.
Din fericire, medicii clujeni anunță că femeia înjunghiată în gât se reface bine. Aceasta a fost operată rapid și luni a fost mutată de pe secția de terapie intensivă la ORL. Aceasta a avut noroc, pentru că atacatorul putea să îi secționeze carotida, ceea ce ar fi avut cel mai probabil consecințe dramatice.
43 Comentarii
Sigur, tare suspecta treaba asta cu victima a sistemului. Bun, hai sa zicem, atunci daca e un pericol pentru public trebuie inchis pana cand este tratat, atat pentru siguranta lui cat si pentru siguranta publica. Sa nu fie cumva situatia cand o sa fie cineva prezent care, atunci cand il vede ca o sa comita iar o prostie, o sa dezlantuie un val de furie… Citeste mai departe
S-ar pute sa aiba dreptate! Sistemul creaza beizadele. Tot sistemul trebuie sa se ocupe de educatia lor, nu-i asa?
Apoi maică, îs copii și iei, se joacă așa cum o văzut la teve. Nici io nu m-am vacinat că am auzit la teve că rămâi sterilă și io încă îs tânără la 80 de ani și am vreo cinci pretendenți ca să mă mărit a șaptea oară, ca amu mi-s vădană. Și nice nu votez numa după ce nu ascult ce zîce domnu ciuvika și ăla serios cu ochelari bine făcut, cheriac sau peleanu.
De ce repet iar: cine-i are sa și-i crească, cine nu sa nu-i dorească. Sa ne ferească zeii sa ai așa ceva pe langa casa, nu ca nu ar trebui ajutați, dar cred ca-i mult prea târziu. Putere părinților și familiei doamnei înjunghiate si multă triere in ceea ce privește aceasta meserie. Cunosc mai multe cazuri asemănătoare unde progeniturile lor fac exact… Citeste mai departe
Autoritățile se folosesc de ei și de acești psihologi 10
In cazurile in care trebuie sa iasă “ bine” careva.
In poliție, justiție, armata, scoli, spitale-aceeași la norma făcuți. Știu unul care in 1984, a scos un cuțit mic cu care își curată merele de coaja, cred ca avea numai 5 cm lama, la echipa de rugby a Clujului in parcul central, altul… Citeste mai departe
@Continuare:
efecte adverse ale vaccinului...tulburari psihice ..hai ca sunteti bine
Ca psiholog ar trebui sa stie ca pentru aceste cazuri exista tratament inca din antichitate; lobotomia
Acest parinte probabil face expertize psihologice, parafeaza, da vedicte, folosite in instante. Oare cat sunt de pertinente? Sau cum poti ascunde un criminal psihopat, propriul copil, cum poti jongla cu legea, slabiciunile ei, paragrafe si alte intortocheli. Domnule specialist, domnule tata, esti iresponsabil. Exista stabilimente pentru asemena minori… Citeste mai departe
@psiholog la IML?: poate ala era cel mai bun, sa-i omoara tatal, sa nu faca victime colaterale, biata femeie o sa fie nenorocita poate pe viata, iar poolica asta o sa scape ca doar e (copilul lui tata)...oricum ce fel de parinte e ala, mai ales psiholog care isi lasa copilul sa se joace pe jocuri violente, sa se uite la filme cu cutatari, mai ales daca… Citeste mai departe
@psiholog la IML?: ce expertize votezi, și de ce experți vorbim?
Ai auzit de 3 titluri de proprietate pt acelasi teren și suprafața mărita in CF de la 3000 la 9000 mp fara a verifica dacă se suprapune cu altul?
Și toate astea făcute de experți diferiți…. Și judecătorul le-a luat de bune , ca deh… sunt experți agreați. Și culmea, titlu de proprietate… Citeste mai departe
@psiholog la IML?:
Schizofrenia poate fi ereditara! De unde si tarele fiului! Declaratiile dezaxate ,lipsite de realism ale tatalui pun la indoiala sanatatea sa mentala!!! Un RMN cranian si consult psihiatric ,neurologic ar ajuta cu siguranta la punerea unui dg si trat corect!I Ar fi spre binele amandoura!
@DrAgobete: Dom'le draghe, cand sunteti dispus sa faceti consult rmn, psiho de care indicati si unde? Spital, cabinet privat, acasa sau in sura? Rog raspuns urgent!
Eu propun internarea lui (de viu,desigur) intr-un coşciug din lemn şi îgropat la 2 metri sub pământ. Am auzit că tratamentul cu mocirlă este bun pentru progeniturile răsfăţate provenite din familii cu bani.
@ :
Si apropo..cum ai lucrat mai putin ca sa poti avea grija de el? Ti ai luat concediu fara plata?
Dom' doctor ...pe cati i ai scos nebuni sa nu intre la parnaie? Asa sa vedem cat de corect esti
Păi sistemul e ocupat de cei ca și tine,niște locale băgate pe pile,sistemul e condus de oameni,deci tu ai eșuat și prin tine băiatul tău.Bucuros nu poți fi ,indiferent cine trece prin așa ceva.
Domnule Cristian, va propuin un mic exercitiu(trist)de imaginatie: intro buna zi, il scapati iar din supraveghere pe fiul dvs. , incearca sa faca ce io trece prin cap la momentul respectiv si viitoarea victima, in autoaparare, il omoara. Ce mai declarati atunci? Daca ataca doar femei , inseamna cu are discernamant ....
Trist. Pentru ca fiul tau este dovada vie a incompetentei tale. Daca ai fi avut o alta meserie, ne mai gandeam si la alta varianta. Chiar ma intreb cum naiba ai ajuns sa mai ai si o asemenea functie. Pentru ca e clar ca nu ai aplicat nimic din ceea ce trebuia sa fi invatat. Dar pariez ca esti bun cand e vorba de analizat competentele sau capacitatile… Citeste mai departe
Buna milfa, m-aș fi dat și io la ea. Da nu cu cuțitul ci cu farmecul meu de neoprit și o sută de euro.
Solutia finala(daca femeia aia imi era ruda,s
au cunostinta,era executat)
Deci si parintii sunt raspunzatori de evenimentele in sine, au insistat sa aiba grija de el cu totul ca vedeau si stiau ca au o mare problema in casa. Daca o omora pe fata aia era tot o gresala a statului? Oricat de dureros este pt un parinte trebuie sa faci ce trebuie nu sa ignori problema. Domnul psiholog se pare ca a esuat total in acest caz.
Ce se victimizeaza domnul profesor!! Toti suntem victime ale sistemului, intr-o masura mai mica sau mai mare. Mai bine vezi ce faci cu psihopatul de fiu-tau! Daca nu esti in stare sa-l controlezi si nici medicamente cu care sa-l poti controla nu-l dai, mai bine lasa justitia sa-si faca treaba.
Io nu-i înțeleg pe tinerii din ziua de azi. Pe vremea mea se uitau la niște filme cu chuck norris și sylvia christel și după ce beau două beri se băteau în spatele barului cu lețuri rupte din gard sau doamne ferește necinsteau vreo babă. Acuma spînzură pisici și fac vodoo după care merg cu un cutter într-o alimentară. Eu spun ca hollywoodul este de… Citeste mai departe
@Doamna Mariana: Nu mai generaliza, ca asta e caz special. Tanarul este psihopat in toata regula.
Si noi!
LA PUSCARIE!!!!!!!
Asta e Romania, tara analfabetilor