Duminica 22 Decembrie

Taximetriștii clujeni nu au voie pe liniile destinate autobuzelor fără avizul Comisiei de Circulație


Primăria Cluj-Napoca susține că taximetriștii clujeni nu au voie să circule pe benzile dedicate mijloacelor de transport în comun fără avizul Comisiei de Circulație.

Legea 38/2003 a reglementat transportul în regim taxi, iar potrivit dispozițiilor art. 20 alin.(5) taxiurile pot circula în localități pe pistele special amenajate pentru mijloacele de transport în comun, fără a perturba circulația acestora. 

De asemenea, la art. 13, lit e) în cadrul atribuţiilor de coordonare a activităţilor privind transportul în regim de taxi, autorităţile administraţiei publice locale sau ale municipiului Bucureşti, după caz, emit reglementări referitoare la interdicțiile și restricțiile privind activitatea în regim de taxi. 

Reglementarea circulației majore din municipiul Cluj-Napoca intră în competența Comisiei de circulație care în data de 14.11.2019, a aprobat prin Hotărârea 591632/2019, cu caracter experimental circulația taxiurilor pe banda dedicată pentru transportul public în comun ,,BUS” și biciclete de pe str. Nicolae Titulescu, accesul pe această bandă fiind permis doar taxiurilor cu client”, precizează Primăria Cluj-Napoca.

Acum, taximetriștii pot circula experimental pe banda mijloacelor de transport în comun din Gheorgheni, iar în luna martie se va evalua comportamentul avut de aceștia. Primarul Emil Boc a declarat că până acum nu au fost abateri și, cel mai probabil, lucrurile vor deveni permanente. 

Între timp, taximetriștii au pornit ofensiva și fac lobby pentru a intra și pe celelalte benzi dedicate din Cluj-Napoca.

Taximetriștii clujeni nu abuzează de banda dedicată din Gheorgheni - VIDEO

Comentarii Facebook