Duminica 22 Decembrie

Taximetriștii din Cluj spun că au dreptul legal să circule pe benzile dedicate autobuzelor - FOTO


Asociația Taximetristilor Cluj susține că din 29 martie 2021 taximetrele au dreptul legal să circule pe benzile dedicate mijloacelor de transport în comun. 

Stimați conducători auto, bicicliști, trotinetiști, pietoni, organe de aplicare a legii:

Prin prezenta dorim să vă informăm că: În conformitate cu prevederile articolului 20 pct .5 din Legea 38/2003 conform căruia „Taxiurile pot circula în localităţi pe pistele special amenajate pentru mijloacele de transport auto în comun, fără a perturba circulaţia acestora„, care reprezintă normă derogatorie de la cadrul general de reglementare în materia circulației pe drumurile publice, adică OUG 195/2002, legea taximetriei fiind o lege speciala și de strictă interpretare potrivit principiului „specialia generalibus derogant”, și sentințelor civile definitive 3993/2020 și 5298/2020, începând cu data de 29.03.2021, în Cluj-Napoca taximetrele vor circula, conform legii, pe aceste benzi respectând semaforizarea dedicata ei!

De asemenea, legea 38/2003 nu condiționează circulația pe aceste benzi de faptul ca taximetrele se află pe

Comentarii Facebook