Duminica 22 Decembrie

Taximetriștii vor putea utiliza benzile de autobuz din Gheorgheni, dar li se impun anumite condiții


Taximetriștii clujeni vor putea utiliza, începând cu săptămâna viitoare, benzile dedicate mijloacelor de transport în comun din cartierul Gheorgheni.

Totuși, conform viceprimarului Dan Tarcea, taximetriștii trebuie să îndeplinească două condiții pentru a putea utiliza benzile dedicate.

Va trebui cei care o folosesc, taximetriștii, să îndeplinească două condiții: prima, să fie cu client și a doua, să nu îmbarce și să debarce clienții pe banda dedicată pentru mijloacele de transport în comun. Accesul lor pe banda dedicată are scopul să îi facă să ajungă mai repede dintr-un punct în alt punct, nu să îmbarce și să debarce clienți, pentru că s-ar crea ambuteiaje, autobuzele și troleibuzele ar trebui să stea să aștepte după taxiuri, așadar condiția principală este ca taxiurile să aibă client în mașină. Considerăm că și mijloacele de transport și taxiurile sunt mijloace de transport în comun, vrem să încurajăm transportul cu taxiul, deoarece un taxi scoate din circulație cel puțin 10 mașini personale într-o zi”, a declarat viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.

În primă fază, inițiativa va funcționa ca și un proiect pilot, apoi, în funcție de rezultate obținute, se va stabili dacă măsura va fi implementată permanent și chiar extinsă în alte zone ale orașului.

Comentarii Facebook