Duminica 22 Decembrie

Tentativă de suicid la Cluj-Napoca, în miez de noapte! Un bărbat a vrut să se arunce de pe bloc, pe strada Paris


Polițiștii și pompierii clujeni au intervenit, azi-noapte, pe strada Paris, din Cluj-Napoca, unde un bărbat a amenințat că se aruncă de pe bloc.

La data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 00.20, Poliţia municipiului Cluj-Napoca – Secţia 2 Poliţie a fost alertată de către un bărbat de 32 de ani, din comuna Chinteni, care a sesizat faptul că s-a urcat pe acoperişul unui imobil din cartierul Mărăşti, intenţionând să se sinucidă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj. 

La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Cluj-Napoca, împreună cu un negociator din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj şi mai multe echipaje medicale. 

În urma discuţiilor purtate cu acesta, bărbatul a coborât, fiind transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Conform unor surse apropiate anchetei, bprbatul nu este la prima abatere de acest gen, el amenințând că se sinucide și cu câteva zile în urmă. Cel în cauză a fost internat și la psihiatrie și se pare că ar avea probleme cu consumul de alcool.

Comentarii Facebook