Duminica 22 Decembrie

Terapia Cluj a donat analgezice si antibiotice Ucrainei. Transportul este asigurat de ISU - FOTO


Compania Farmaceutica TERAPIA Cluj-Napoca a răspuns prompt apelului CNSU pentru a trimite asistenta medicala de urgență în Ucraina.

Astăzi, 25 februarie, am incarcat in auto trailerul ISU medicamentele analgezice si antibiotice, care ne-au fost solicitate și care vor fi livrate în zona de război. Suntem onorati sa putem contribui la sprijinul pe care România îl dă pentru ajutorarea vecinilor noștri care trec cu eroism printr-o perioada extrem de grea.

Ne menținem angajamentul de a contribui în continuare cu medicamente și suport financiar pentru a susține ajutorarea prietenilor din Ucraina”, a spus CEO -ul Terapia, Dragoș Damian.

Acesta le-a urat ”Drum Bun” celor care asigură transportul, cei de la ISU Cluj cu transportatorul lor special.

ISU Cluj asigură transportul de medicamente în scop umanitar

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al Județului Cluj asigură, alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, un transport de medicamente, în contextul situației dramatice din Ucraina. Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au fost prezenți astăzi la sediul unei companii farmaceutice din Cluj-Napoca.

Mai exact, compania a donat Ucrainei peste 18.000 de cutii de medicamente generice, printre care amintim analgezice și antiinflamatoare. Medicamentele trebuie să fie păstrate la temperaturi constante, astfel că pompierii clujeni au pus la dispoziție un autocamion dotat cu un agregat pentru menținerea constantă a temperaturii.

După ce au încărcat cutiile cu medicamente, pompierii au plecat spre Vama Siret. Pe drum vor face joncțiunea cu un convoi similar al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași. În cele din urmă, cutiile cu medicamente vor fi depozitate la punctul de frontieră, pentru a putea fi distribuite de autoritățile din țara vecină.

WhatsApp Image 2022-02-25 at 14.36.24.jpeg

Comentarii Facebook