Duminica 22 Decembrie

Terapia Cluj va produce un medicament folosit cu succes pentru tratarea pacienților infectați cu Covid-19


Terapia Cluj va produce din aprilie 2021, în parteneriat cu o altă companie farmaceutică locală, FluGuard, un antiviral folosit cu succes pentru tratarea infecțiilor cu Covid-19. 

Din ianuarie vor fi livrate lunar aproximativ 1 milion de doze de FluGuard, cantitate care se preconizează să acopere nevoia pacienților români infectați cu coronavirus.

Distribuirea dozelor anterioare, care au ajutat la tratarea a circa 10.000 de pacienți infectați, s-a făcut prin intermediul Pharma SA.

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj, cel mai mare producător autohton de medicamente, care este și președintele Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România, a declarat: În primul rând, doresc să aduc mulțumiri pentru buna cooperare Ministerului Sănătății prin Direcția de Politica Medicamentului, a Dispozitivelor și Tehnicilor Medicale și Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, care au acționat prompt, în interesul pacienților. Terapia va continua să sprijine sistemul de sănătate, autoritățile și pacienții din România în această luptă comună cu COVID-19".

Din ianuarie 2021, compania farmaceutică clujeană va importa și 10.000 de tablete de Ivermectol, un medicament care în mod normal este folosit pentru combaterea bolilor parazitare, dar care s-a arătat a fi extrem de eficient și împotriva infecției cu Covid-19. În SUA, acest medicamente este deja folosit pentru tratarea pacienților infectați, iar rezultatele în urma administrării au fost foarte bune. Tabletele de Ivermectol vor fi utilizate ca o alternativă pentru pacienții români infectați, ultimele analize arătând că Ivermectina are proprietăți antivirale și de inhibare a replicării SARS-Cov-2.

Acest medicamente a avut o rată ridicată de succes și în rândul persoanelor mai expuse riscului, cum ar fi vârstnicii sau cei care prezintă comorbidități.

Comentarii Facebook