Vineri 22 Noiembrie

Teroristul din Mănăștur a lovit din nou. Acum a tras cu pușca după oameni pe strada Gârbău - VIDEO

 

Tânărul de 21 de ani care terorizează strada Gărbău din cartierul Mănăștur a tras cu pușca, miercuri seara, lovindu-l în picior pe un tânăr. 

 

Aseara a ieșit cu pușca cu aer comprimat și a tras pe stradă. A fost lovit un vecin. Am chemat poliția, dar nu se mai poate așa. Vom ajunge să ne facem singuri dreptate. Bărbații de pe stradă sunt pregătiți să meargă să îl calce pe cap”, ne-a relatat o femeie. Aceasta se teme de siguranța copiilor, care îi pot cădea victime lui Adrian Dragoş Costa.

 


Vecinii spun că Adrian Dragoş Costa, 21 de ani, se află mereu sub efectul unor substanţe halucinogene. La finele lunii iulie, acesta a ieșit pe stradă înarmat cu o sabie ninja şi un topor. O femeie în vârstă de 32 de ani a fost la un pas să fie tăiată, dar a fost apărată de fratele ei, care a fost muşcat.

 

Adrian Costa a făcut praf cu sabia şi o bicicletă, sub ochii îngroziţi ai localnicilor. Aceştia afirmă, şocaţi, că tânărul nu păţeşte niciodată nimic, beneficiind de o stranie protecţie din partea poliției.

 

Puţini cetăţeni care locuiesc în blocurile din zona străzii Gârbău nr. 6 au curajul să vorbească liber despre faptele ”de arme” lui Adrian Dragoş Costa, tânărul de 21 de ani care-i terorizează zi şi noapte. Ei mărturisesc însă că isprăvile sale se petrec de circa trei ani: spun că sub ochii lor tânărul – din simplu consumator de droguri – ar fi promovat între timp la statutul de dealer, ajungând  să-şi vândă marfa chiar în faţa blocului în care locuieşte, fără să-i pese că la ”operaţiunile” lui asistă până şi copiii din zonă, iar individul, atunci când este-n criză, îşi pierde discernământul şi-i atacă, pur şi simplu.

 

Marţi, 19 iulie, la sesizarea a doi fraţi – oameni în toată firea, cu familii şi copii – care au mărturisit că trăiseră momente terifiante cu o seară în urmă, când Costa patrula pe stradă cu arme albe. Acesta a fost luat între timp de poliţiştii Secţiei 4 şi dus să răspundă întrebărilor.

 

Cei doi fraţi atacaţi luni seară Vasile şi Ana Maria – şi mai târziu, după ce-au căpătat niţel curaj şi alţi cetăţeni de pe strada Gârbău – au dezvăluit fapte de-a dreptul incredibile comise de către Adrian, tratate cu indiferenţă, timp de ani de zile, de către autorităţi!

 

Poliția l-a audiat pe Adrian Dragoş Costa după amenințările cu sabia și toporul, dar a fost lăsat liber. 

 

După incidentul cu pușca, de miercuri seara, tânărul a fost reținut din nou de Poliție, dar nu se știe încă dacă nu cumva va fi pus din nou în libertate.

 

 

 

Comentarii Facebook