Duminica 22 Decembrie

TIFF primește 200.000 de lei finanțare de la ICR

 

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) va primi o finanțare de 200.000 de lei din partea ICR.

 

Conform Programelor ICR 2012-2013, document publicat deja în octombrie 2012, au fost stabiliți parteneri strategici cu vizibilitate internațională. Până la această oră, unii dintre aceștia au propus proiecte în vederea acordării de sprijin financiar de la ICR, potrivit reglementărilor. ICR acordă acest sprijin financiar pe bază de proiect, prin competiție pentru obținerea de fonduri nerambursabile, și pe baza referatelor de specialitate în cazul acțiunilor punctuale. Institutul Cultural Român are ca misiune să promoveze cultura română în străinătate și evaluează proiectele din punctul de vedere al reprezentativității și competitivității internaționale”, a precizat Institutul Cultural Român într-un comunicat de presă.

 

ICR va aloca 200.000 de lei pentru Festivalul Național de Teatru, tot 200.000 de lei pentru Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), 100.000 de lei proiectului ”Ateliere de artă dramatică” (Academia de Teatru și Film Athanor, Germania), iar Festivalul Internațional de Dans Contemporan va primi o sumă de 40.000 lei.

 

Centrul Național al Dansului va primi o sumă de 60.000 de lei, în timp ce Festivalul Internațional de Film Documentar ASTRA (Sibiu) va primi 50.000 de lei.

 

Festivalul de Film Anonimul va primi 10.000 de lei, iar Festivalul de Film de Animație Anim'Est va primi 20.000 lei.

 

ICR va finanţa şi Festivalul Filmului Evreiesc - 10.000 de lei, Turneele Teatrului Nottara - 70.000 de lei, Întâlnirile Internaționale de la Cluj (Teatrul Național din Cluj) - 60.000 lei, Balkanik Festival - 68.000 de lei, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica - 4.500 de lei, Festivalul Plai de Muzică, Artă, Multiculturalitate (Timişoara) - 22.500 de lei, Festivalul de Jazz, București (premiul formația anului) - 4.500 lei, Festivalul de Jazz (Sibiu) - 30.000 de lei şi Fundația Sergiu Celibidache (Concurs internațional de dirijat) - 22.500 de lei.

 

Marga refuză să finanțeze TIFF prin Institutul Cultural Român

Comentarii Facebook