Duminica 22 Decembrie

Țiganii care i-au atacat pe bicicliștii străini la intrare în Cluj vor scăpa nepedepsiți

 

Familiile de țigani care i-au atacat pe bicicliștii străini în satul Surduc ar putea scăpa nepedepsite pentru că nimeni nu a depus plângere pentru agresiunea care s-a produs vineri, 14 septembrie. 

 

Cei 19 turiști din Canada, Australia, Anglia și Noua Zeelandă a fost atacați de țigani între localitățile Surduc (Salaj) și Garbau (Cluj). Tony Knott, 67 de ani, din Canada, a fost lovit cu o cărămidă în mâna stangă și a suferit o fractură. 

 

În urma anchetei efectuate de Poliția Sălaj a reieșit că ”cetățeanul canadian și soția acestuia au fost printre primii turiști care au trecut prin localitatea Surduc, în jurul orei 12.00, iar în momentul producerii incidentului, în acel loc s-au aflat doar ei, nu tot grupul de 19 persoane, care era dispersat pe aproximativ 20 de kilometri. (...) Spre cetățeanul canadian au fost aruncate atunci mai multe obiecte contondente, o piatră l-a lovit în casca de protecție, iar o caramidă în brațul stâng, turistul aruncând, la rândul sau, cu pietre, după care copiii s-au îndepărtat și acesta a plecat. După aproximativ doi kilometri, s-au întâlnit cu alți membri ai grupului și l-au anunțat despre incident telefonic pe ghidul grupului, în jurul orei 13.15, cerându-i să sune la 112 și să solicite sprijinul poliției, pentru ca ceilalți turiști să poată trece în siguranță prin localitatea Surduc. Cetățeanul canadian a precizat ca nu i-a cerut ghidului să solicite, prin apelul la 112, o ambulanță, pentru că nu a simțit dureri la mâna stângă decât dupa ce a mai parcurs câțiva kilometri”, se arată în raportul IPj Sălaj. 

 

La finalul audierilor, cetățeanul canadian a declarat că nu dorește să depună plângere pentru vătămarea corporală suferită. În lipsa plângerii prealabile, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare pentru infracțiunea de lovire și alte violențe. În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt”, a mai spus Tincuța Dumuța, purtatorul de cuvant al IPJ Salaj.

 

Citește AICI mărturiile turiștilor străini.

Comentarii Facebook