Vineri 22 Noiembrie

Tineri prinși cu droguri asupra lor, în centrul Clujului. Jandarmii i-au ”săltat” de pe stradă FOTO



Jandarmii clujeni au depistat, în acest weekend, doi tineri care aveau asupra lor pliculețe cu droguri.

Astfel, potrivit IJJ Cluj, vineri, 13 aprilie, a.c., ora 01.00, un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, în municipiul Cluj-Napoca, în zona străzii Emanuel de Martonne, au identificat un tanăr care avea asupra sa un plic cu substanță sub formă vegetativă, de culoare maro verzui şi zece pastile de culoare gri, susceptibile de a avea efecte psihoactive, alături de două râșnițe, o pipă de lemn, un cântar electronic de culoare gri, foițe.Tanărului, B.S.S., de 19 ani, i-au fost întocmite actele de constatare a faptei.

Documentele şi substanţele descoperite asupra lui au fost înaintate D.I.I.C.O.T. Cluj, în vederea continuării cercetărilor.

De asemnea, duminică, 16 aprilie a.c., ora 21.30, un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, în municipiul Cluj-Napoca, în zona străzii Cotită, au identificat un tanăr care avea asupra sa un plic cu substanță sub formă vegetativă, de culoare maro verzui, susceptibilă de a avea efecte psihoactive. Tanărului, R.I., de 27 ani, i-au fost întocmite actele de constatare a faptei.

Documentele şi substanţa descoperită asupra lui au fost înaintate D.I.I.C.O.T. Cluj, în vederea continuării cercetărilor.

Comentarii Facebook