Tinerii sunt hotărâți să plece definitiv din România dacă iese Călin Georgescu președinte: „,Îmi doresc să o iau la picior într-o altă țară”


Tot mai mulți tineri se gândesc serios să plece din țară, în cazul în care Călin Georgescu va ieși președinte. Pe o rețea de socializare, unul dintre cei hotărâți să plece din România este un tânăr de 27 de ani, care a precizat că se pregătește să-și facă bagajul în perioada următoare și să plece într-o altă țară din Uniunea Europeană sau în Marea Britanie. 

Mai mult, el a menționat că este votant pro-UE și are convingeri de mijloc-stânga, dar nu a vrut niciodată să voteze PSD. De asemenea, tânărul a precizat că i-a cunoscut și pe votanții lui Călin Georgescu, la ei acasă, adică pe Tik Tok. 

„Ce mi-au văzut acolo ochii a fost ceva de noaptea minții. Majoritatea sunt anti-UE deși ei fac parte din diasporă (își ziceau țara în care sunt și am auzit de la Elveția, UK, Danemarca la Spania, Italia sau Franța pe un live al unui cont pro-CG), anti-NATO, anti-LGBT, anti-vacciniști, o parte comuniști (intri pe profilele lor și îți dai repede seama că le e dor de vremurile dinainte de '89). Nu este vina lor, este vina partidelor de la guvernare de după '89 încoace pentru că marea majoritate a fost din ce în ce mai alienată. A jucat și pandemia un mare rol în acest război, chiar l-aș putea numi război de clase; ei sunt cei care vin acasă să-și revendice țara în asentiment cu compatrioții lor din RO de la burghezia hoață”, a scris tânărul. 

De asemenea, acesta a mai precizat că susținătorilor lui CG nu le este frică de rus, din contră, îl admiră pentru că face lucruri bune, la fel ca Trump în America. Teama cea mai mare a tânărului este că în turul 2, un număr considerabil de români vor pune ștampila pe Călin Georgescu. 

„În turul doi, oamenii ăștia o să-l voteze încă o dată pe Călin Georgescu și tind să cred că o s-o înfrângă pe Lasconi pentru că o să mai coalizeze alți extremiști nedezgropați din somn pe lângă el. Ținând cont de toate lucrurile acestea, cu părere de rău, nu pot să accept că aceștia sunt conaționalii mei și îmi doresc să o iau la picior, cât timp se mai poate, într-o altă țară din UE. Îmi pare rău”, se ma arată în postare. 

Unii dintre internauți au comentat la postare, precizând că toți sunt la fel, iar șansele ca țara aceasta să meargă bine sunt egale cu zero. 

„Drum bun și cale bătută. Cu Georgică, Berlescu, Mucescu, Lasconi sau orice altă combinație genetică cu tot neamul lor de la maimuță încoace, same shit, different day. Pentru subsemnatul, parlamentarele au fost mereu mai importante decât alegerile prezidențiale pentru că gargara gen „Georgescu salvează România” e doar un „jingle” prost care încearcă să mascheze adevărul trist: de 35 de ani, FSN-ul (aka PSD și PNL), jonglează la butoane ca la circ. E rusofil, e tâmpit, dar nu o să facă nimic dacă iese”, este comentariul acid al unui cetățean nemulțumit.