Toamna își întârzie apariția la Cluj! Meteorologii anunță trei zile călduroase


Meteorologii de la ANM anunță că la Cluj va fi un început de săptămână călduros, cu temperaturi peste media normală a acestei perioade.

Astfel, luni, temperaturile vor fi cuprinse între 25 grade Celsius și 10 grade Celsius. De asemenea, cerul va fi variabil.

Vreme puțin mai caldă se anunță marți, valorile termice fiind cuprinse între 27 grade și 11 grade. Totodată, cerul va fi predominant senin.

Temperaturi destul de ridicate se anunță și miercuri, meteorologii precizând că se vor înregistra valori cuprinse între 26 grade și 11 grade. Cerul va fi variabil.

Conform ANM, temperaturile se vor menține ridicate până la finalul săptămânii, maximele termice urcând până la aproximativ 28 grade.

Comentarii Facebook