,,Tot el mă înjura și urlă pe geam.” Șofer de Bolt filmat pe o stradă din Cluj în timp ce taie calea unui autoturism - VIDEO


Din grabă sau din pură nepăsare, unii șoferi din Cluj nu vor să respecte deloc regulile de circulație. Un astfel de caz s-a întâmplat ieri, 13 august, pe o stradă din Cluj-Napoca. 

Filmarea a fost captată de camera de bord a unui participant la trafic. În imagini se poate observa cum șoferul cu mașina inscripționată cu numele aplicației de ridesharing se deplasează pe o bandă care îl obligă să meargă tot în față. 

Cu toate acestea, autoturismul face dintr-o dată stânga, taie calea mașinii care se deplasa regulamentar, apoi ,,înjură și urlă pe geam”.

Filmarea a fost publicată pe o rețea de socializare. În secțiunea de comentarii clujenii au dezbătut acest subiect.

,,Tot el mă înjura și rula pe geam. În aceste patru zile au devenit extraordinar de obraznici, îi doare pe ei în cot de reguli,” a scris clujeanul.

,,Pană la urmă eu cred că trebuie să respecte fiecare regulile că doar de asta au fost făcute,indiferent ca e șofer de taxi, bolt sau altceva,” a precizat un bărbat.

,,Ei conduc fără creier, dar cu licența de transport,” a mai comentat un utilizator.


Comentarii Facebook