Duminica 22 Decembrie

Trafic blocat în Florești vineri dimineața din cauza unei lucrări: „Bătaie de joc” - FOTO


Traficul în Florești a fost blocat vineri dimineață din cauza unor lucrări pe banda 1. S-a format o coloană de mașini, șoferii fiind nevoiți să aștepte zeci de minute pentru a ajunge la muncă, în Cluj.

„Încă nu au terminat lucrarea în Florești, este blocată banda 1 înainte de Marion, sens spre Cluj, ora 6.25”, a transmis un șofer. 

La primele ore ale dimineții, traficul pe strada Avram Iancu din Florești este suficient de îngreunat de numărul mare de mașini, iar intervențiile la infrastructură care se lungesc complică și mai mult situația.

1.jpeg

„Surprinzător, era doar până în sensul de la primărie. În alte dimineți, coada este până pe Avram Iancu intersecție cu Dumitru Mocanu. Traficul din Florești spre Cluj nu e afectat deoarece se circulă tot pe două benzi. Au redus la o banda direcția Cluj-Florești”, a mai precizat un șofer.

„Când am mers eu, la ora postării era doar o bandă spre Cluj și se făcea coloana, dar diseară cred, sigur, că ne luăm iar viol în trafic”, a mai punctat șoferul care a publicat anunțul inițial.

„Niște nesimțiți, bătaie de joc”, a mai comentat un șofer.

Comentarii Facebook