Duminica 22 Decembrie

Traficant din Cluj care-și achita cursele de taxi cu stupefiante, condamnat la ani grei de închisoare


Un traficant din Cluj-Napoca a fost condamnat la 3 ani, 9 luni şi 20 de zile închisoare în regim de detenţie, după ce a fost prins că-și achita cursele de taxi cu stupefiante. 

Clujeanul este acuzat, de asemenea, că în perioada anul 2021- sfârşitul lunii martie 2023, a procurat, a manipulat și a distribuit substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive. Acesta a vândut de nenumărate ori plicuri cu substanțe psihoactive despre care spune că sunt sare de prizat contra sumei de 100 de lei/plic. 

De asemenea, bărbatul a beneficiat de două ori de transport în regim taxi, în schimbul drogurilor. 

Un martor audiat în cauză a susţinut că a cumpărat de la clujean „cristal” în perioada 2021 - ianuarie 2023, de aproximativ 1-2 ori pe săptămână, alteori o dată pe lună, aproximativ 3-4 plicuri, plătind suma de 100 de lei/plic. 

El a relatat că după ce consuma acea substanţă se simțea foarte energic, nu avea somn, iar după ce efectul trecea se simțea fără vlagă, „ca o legumă”. 

Totodată, martorul a precizat că traficantul cumpăra din Turda sau Florești cantități cuprinse între 20-70 grame de ”cristal” cu preţul între 30 lei și 40 lei/gram, ulterior inculpatul ambala „cristalul” în plicuri 0,5-0,7 grame și vindea sute de plicuri pe săptămână, pentru preţul de 100 de lei/plic, de vineri până duminică, în mod special. 

Comentarii Facebook