Duminica 22 Decembrie

Traficanți de droguri prinși în timp ce conduceau HAOTIC în Cluj-Napoca. Acasă aveau depozit - FOTO


Doi tineri, de 20 și 21 de ani, din Cluj-Napoca, au fost arestați preventiv în 12 octombrie, pentru 30 de zile, aceștia fiind bănuiți pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare risc și efectuarea de operațiuni, fără drept, cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În 11 octombrie a.c., în jurul orei 03.15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Secția 3 Poliție, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au interceptat în trafic un autoturism condus haotic pe Aleea Detunata din municipiu.

Întrucât în timpul verificării documentelor, atât conducătorul auto, cât și pasagerul manifestau un comportament suspect, existând bănuiala că aceștia ar deține bunuri interzise sau supuse confiscării, polițiștii i-au controlat pe aceștia, dar și autovehiculul.

Astfel că, în urma controlului, au fost descoperite două borsete, un ghiozdan și un pachet de țigarete, în care s-ar fi aflat mai multe plicuri cu substanță susceptibilă de a avea efecte psihoactive, 250 de grame de cannabis, un cântar electronic, ciuperci halucinogene, 11.650 de lei, 270 de euro și 30 de lire sterline.  

Cazul a fost preluat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, care, la data de 12 octombrie a.c., au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară și 2 mandate de aducere emise pe numele celor doi.

În urma perchezițiilor desfășurate la locuințele acestora, au fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor,12.900 de lei, 735 de euro, 70 de dolari americani, un telefon mobil, un hard-disk, un grinder, 4 comprimate și 3 grame de cannabis.

În urma probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, iar, în cursul zilei de 12 octombrie a.c., au fost prezentați magistraților Tribunalului Cluj, care au dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Activitatea derulată a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook