Tragedie de Crăciun: O familie din Cluj, implicată într-un GRAV accident! Toată familia, inclusiv cele două fetițe, au ajuns la spital FOTO
Familie din Cluj, implicată într-un grav accident rutier în prag de Crăciun: Tatăl, cele două fetițe și o femeie de 65 ani, transportanți la spital cu traumatisme
Un bărbat de 47 de ani din Cluj și cele două fiice ale sale, în vârstă de 7 și 12 ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier grav care a avut loc pe DN14, între Sibiu și Mediaș. Familia se deplasa spre Sibiu când autoturismul lor a fost lovit frontal de o mașină proiectată pe contrasens.
Accidentul s-a produs din cauza nepăstrării distanței de siguranță de către un tânăr de 21 de ani din județul Mureș, care a lovit din spate un autoturism condus de un sibian de 75 de ani. În urma impactului, mașina sibianului a fost proiectată pe sensul opus, intrând în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de bărbatul din Cluj.
Planul roșu de intervenție activat
Potrivit ISU Sibiu, Planul Roșu de Intervenție a fost activat pentru gestionarea situației complexe, în care au fost implicate patru autoturisme și zece persoane. „În urma evaluării medicale, au avut nevoie de investigaţii medicale şi transport la spital patru persoane: un bărbat în vârstă de 47 de ani cu multiple traumatisme, o femeie de 65 de ani cu un traumatism costal, și două fetițe de 7 și 12 ani, care au suferit multiple traumatisme”, a transmis ISU Sibiu.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaş, pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din judeţul Mureş, a intrat în coliziune cu autoturismul din faţa sa, condus de către un sibian în vârstă de 75 de ani, proiectându-l pe sensul opus, unde, la rândul său, a lovit frontal un autoturism condus spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din judeţul Cluj. Patru pasageri din ultimul autoturism, 2 adulţi şi 2 minori, au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale”, au explicat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu”, au declarat reprezentanții IPJ Sibiu.
Traume fizice și emoționale în prag de sărbători
Familia clujeană cu cele două fetițe pe bancheta din spate se îndrepta spre Sibiu. În urma accidentului, bărbatul și copiii săi, si o femeie de 65 de ani, au fost transportați de urgență la spital.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Traficul pe DN14 a fost complet blocat timp de mai multe ore.
1 Comentariu
cine s-ar fi gandit ca se pot intampla accidente inainte de sarbatori?? bombshell, se intampla si fix de sarbatori