Duminica 22 Decembrie

Tragedie fără margini pentru doi părinți din Cluj. Le-a murit fetița după botez și medicii nu știu de ce

 

O tragedie fără margini a lovit o familie din Dej, într-o zi care ar fi trebuit să fie una a bucuriei. Fetița familiei, care avea umai șapte săptămâni, s-a stins după ce a fost botezată.

 

La slujbă, preotul doar a stropit-o cu apă pe cap şi nu a scufundat-o în cristelniţă aşa cum se obişnuieşte în unele locuri. Totul a decurs normal şi toată lumea era extrem de fericită mai ales că părinţii şi-au dorit tare mult să aibă un copil. A urmat o mică petrecere unde de asemenea toată lumea s-a simţit bine”, spune un apropiat al familie Rus.

 

Seara, mama fetiției i-a administrat câteva picături dintr-un medicament folosit împotriva colicilor. ”De aici a urmat tragedia. Fetiţa a început să se simtă rău. În prima fază părinţii au crezut că s-a înecat şi au mers de urgenţă la spitalul din Dej. Aici starea fetiţei s-a agravat iar medicii au fost obligaţi să o intubeze şi au decis transferul al UPU Cluj. Până la Cluj, fetiţa a murit. Ne-am tot întrebat şi noi ce anume s-a întâmplat mai ales că fetiţa nu a dat semne că este răcită sau că este bolnavă”, a mai spus sursa citată.

 

Până și medicii legiști au dificultăți în a stabili cauza decesului. ”Nu a prezentat niciun semn clar care să ne conducă la motivul care a provocat decesul. Concluzia pusă de noi este pneumopatie acută. Urmează să efectuăm alte analize medico legale”, a spus un medic legist din cadrul IML Cluj.

 

Medicii s-au gândit că fetița a fost scufundată într-o cristelniţă cu apă mai rece la botez, dar această ipoteză a fost infirmată. Specialiștii clujeni susţin că în cazul nou-născuţilor apare și fenomentul morţii subite, care este greu explicat de medicina modernă.

Comentarii Facebook