Duminica 22 Decembrie

Trei femei au învins Primăria Turda la Tribunal - „Dacă ar fi avut bun simț, nu se ajungea aici”


Trei mame din Turda care îngrijesc copii cu diferite forme de dizabilități au câștigat în instanță în fața primăriei orașului într-un proces de recunoaștere a drepturilor salariale.

Vineri, 11 febuarie, Curtea de Apel Cluj, a pronunțat o sentință definitivă, prin care cele trei femei au obținut acordarea unui spor și plata indemnizației de vacanță. 

Persoanele cu handicap, subiect tabu pentru Primăria Turda 

De mai bine de patru ani, asistenții care au grijă de persoanele cu handicap de la Turda au încercat să convingă autoritățile locale să plătească sporul de 15% pentru condiții de muncă periculoase. Autoritățile locale au ignorat cererile celor trei femei tratându-le cu dispreț. Una dintre asistentele personale a declarat că „un funcționar public de la Turda chiar mi-a spus în bătaie de joc că și ea e stresată dar nu primește 15% spor”.

Cele trei asistente s-au înscris în Sindicatul Unirea de la Cluj  și au dat Primăria Turda în judecată. „Dacă ar fi avut bun simț și rușine, nu ajungeau aici”, a declarat una dintre mămici. Asistenții personali ai persoanelor cu handicap spun că serviciile sociale ar trebui să lupte pentru ca oamenii cu probleme să fie protejați, dar Primăria Turda nu a acordat niciodată nicun fel de atenție acestui subiect. 

Ce se declară în hotărârea luată de Curtea de Apel?

Prin Hotărea 216/2022, Curtea de Apel admite în parte apelul, în sensul că admite în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Mun. Turda şi SPAS al Mun. Turda şi în consecinţă obligă pârâţii la acordarea sporului de 15% pentru condiţii periculoase prevăzut de anexa nr. p, pct. IV, litera A, punctul 2 din Reg. cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în Anexa nr. II la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea perosnalului plătit din fonduri publice, precum şi a condi?iilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare “Sănătate şi asistenţă socială” aprobat prin HG nr. 153/2018, începând cu data de 30.03.2018; obligă pârâţii la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite prin acordarea sporului de condiţii/risc de 15% şi drepturile salariale efectiv acordate, actualizate cu coeficienţii ratei inflației la data efectuării plăţii efective şi a dobânzii legale calculate conform OG nr. 13/2011, începând cu data de 23.07.2020 şi până la data plăţii efective; obligă pârâţii la plata sumei reprezentând contravaloarea îndemnizaţâiei de vacanţă acordată sub forma unui voucher de vacanţă, aferent anului 2019, sume actalizate cu rata inflației de la data scadenţei şi până la data plăţii efective şi a dobânzii legale calculate conform OG Nr. 13/2011, începând cu data de 23.07.2020 şi până la data plăţii efective.


Comentarii Facebook