Duminica 22 Decembrie

Trei mașini avariate în urma unui accident, într-o localitate clujeană. Doi bărbați sunt evaluați de medici


Pompierii de la Detașamentul Turda intervin în aceste momente la accidentul rutier din Luna unde, din primele informații, sunt trei autoturisme avariate. Echipajul SAJ a preluat doi bărbați, care sunt evaluați în aceste momente. Ambii sunt conștienți și cooperanți, transmite ISU Cluj.

„La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 12.10 a fost înregistrat un accident rutier pe DN15 – E60, în localitatea Luna.

La fața locului, din primele verificări efectuate, polițiștii au constat că un bărbat de 80 de ani, din comuna Luna, în timp ce conducea autoturismul dinspre Câmpia Turzii, ar fi pierdut controlul autoturismului, intrând în coliziune cu un cap de pod. Ulterior, ar fi accidentat un pieton de 67 de ani, aflat în afara părții carosabile, iar apoi un autoturism care se afla parcat, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism.

Primele cercetări indică faptul că evenimentul ar fi survenit ca urmare a unor probleme medicale cu care conducătorul auto s-ar fi confruntat în timp ce se afla la volan”, potrivit IPJ Cluj.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză vor fi demarate verificări pentru stabilirea situației de fapt și pentru luarea măsurilor legale.

Comentarii Facebook