Trei moldoveni priși luncrând ”la negru” la Cluj. Au fost escortați afară din țară
Polițiștii de imigrări din Cluj au depistat 3 cetăţeni străini, din Republica Moldova, care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale, pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Astfel, poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, la data de 11 septembrie 2019, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii muncii ilegale pe raza de competenţă.
În cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat 3 bărbaţi, din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani, care au intrat legal în ţară, însă desfăşura activităţi lucrative fără forme legale, respectiv fără a deţine aviz de muncă, conform prevederilor OUG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele a 2 dintre cetăţenii străini decizii de returnare sub escortă, aceştia fiind conduşi până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România în termen de 24 de ore, iar în cazul celui de-al treilea s-a emis o decizie de returnare care îl obligă să părăsească țara noastră în cel mult 15 zile, fiind posesorul unui permis de mic trafic de frontieră.
Totodată, străinii au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 1000 de lei, iar la ieșirea din țară, pe numele celor îndepărtați sub escortă, s-a dispus măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor republicată.
Reprezentanții societății comerciale au fost sancţionați contravenţional cu amendă în valoare de 30.000 lei, pentru angajarea străinilor fără forme legale, în conformitate cu prevederile OG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.
2 Comentarii
Idioti, in loc sa ii scoateti pe aia care stau pe ajutor social, ii scoateti pe aia care muncesc!
@ion: ajutorul social e un drept,munca la negru nu e.