Duminica 22 Decembrie

Trei persoane, reținute după ce au încercat să șantajeze un clujean, în Sighișora. I-au cerut 2500 de lei ca să nu îl denunțe la Poliție


Un bărbat de 42 de ani din Cluj-Napoca a fost abordat de 5 persoane, 3 femei și doi bărbați, în timp ce se afla într-o parcare din Sighișoara.

Bărbații i-ar fi cerut 2500 de lei ca să nu îl denunțe la Poliție, pe motiv că acesta ar fi întreținut presupuse relații intime cu una din femei, care ar fi fost minoră.

Clujeanul a mers imediat la Poliție pentru a-i denunța, 3 dintre ei fiind reținuți. 

Potrivit IPJ Mureș, la data de 9 decembrie, polițiștii din Sighișoara au fost sesizați de către un bărbat din Cluj-Napoca, în vârstă de 42 de ani, cu privire la faptul că acesta ar fi fost victima unor fapte de șantaj și furt.

„În fapt, în timp ce se afla într-o parcare din Sighișoara, bărbatul respectiv ar fi fost abordat de 3 femei și 2 bărbați care i-ar fi solicitat 2.500 de lei, motivând că acesta ar fi întreținut relații sexuale cu una dintre ele, care ar fi minoră, iar banii sunt necesari pentru a nu-l denunța la poliție. De asemenea, cei în cauză i-ar fi sustras persoanei vătămate cheia din contact”, au transmis polițiștii.

În urma unor cercetări, la aceeași dată, cei în cauză au fost identificați și conduși la sediul poliției, pentru audieri.

Astfel, cei doi bărbați de 23, respectiv 32 de ani, din Vânători și Sighișoara, și o femeie de 22 de ani, din județul Harghita, au fost reținuți pentru 24 de ore.


Comentarii Facebook