Duminica 22 Decembrie

Trei poduri noi se vor construi în județul Cluj. Decizia de reconstruire vine după ce au fost semnalate degradări majore


Consiliul Județean Cluj anunță reconstruirea a trei poduri din județ la care au fost semnalate degradări majore. Acestea vor fi pe raza localităților Mănăstireni, Ciurila și Chiuiești.

Consiliul Județean Cluj a demarat licitația ce vizează execuția lucrărilor de construire a încă trei poduri noi. 

Acestea sunt situate pe raza localităților:

  • Mănăstireni, pe drumul județean 103L, la kilometrul 0+000, 
  • Ciurila, pe drumul județean 107R, la kilometrul 17+700, respectiv 
  • Chiuiești, pe drumul județean 182E, la kilometrul 6+053.

Necesitatea reabilitării complete a celor trei poduri a apărut în contextul în care au fost semnalate o serie de degradări ale acestora. În urma evaluării întreprinse de către experți, a rezultat ca fiind indicată soluția demolării vechilor poduri și construirii unora noi, în locul reparării acestora. Se impune a fi precizat faptul că niciunul dintre cele trei poduri nu prezintă vreun pericol în momentul de față, acestea putând fi traversate în deplină siguranță, anunță Consiliul Județean Cluj. 

Sunt trei investiții importante, parte a programului mult mai amplu prin care urmărim ca toate podurile situate pe drumurile județene să ofere participanților la trafic condiții de deplină siguranță. Ele vin în completarea altei lucrări, deja anunțate, de construire a unui pod nou la Pâglișa și a celor deja finalizate, anul trecut, la Văleni și Jichișu de Jos”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Data limită de depunere a ofertelor pentru adjudecarea acestui contract este 19 octombrie 2022, ora 15,00, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Valoarea estimată a contractului este de 4.423.949 de lei, fără TVA, iar finanțarea se preconizează a fi asigurată prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Durata maximă de execuție a lucrărilor este de 36 de luni, se arată în comunicatul Consiliului Județean Cluj. 

Comentarii Facebook