Tren de viteză și autostradă între Cluj, Oradea, Arad și Timișoara. Bucureștiul, scos din schemă

 

Alianța dintre orașele Cluj-Napoca, Oradea, Arad și Timișoara ne-ar putea aduce autostrăzi și trenuri de mare viteză finanțate din fonduri europene. 

 

Trebuie să ne mobilizăm și să ne mișcăm. Nu este o alianță juridică, dar pentru a obține bani de la București trebuie să fii o regiune puternică, cum este regiunea Bavaria, desigur comparația este deplasată pentru că Bavaria este de zeci de ori mai puternică, dar trebuie să facem pași importanți pentru a putea lua bani direct de la Bruxelles, fără a mai fi necesar să treacă prin filtrul Bucureștiului. Asta ne dorim, să putem accesa fonduri pentru exercițiul 2021 - 2027, pentru că după 2027 este foarte posibil să nu mai fie bani pentru infrastructură, transport etc.

 

Practic regiunea trebuie să participe și să aibă un subiect comun, în ceea ce privește Clujul, Bihorul, Aradul și Timișoara, prin construcția de trenuri de mare viteză, de autostrăzi și de a fi aceste județe interconectate. Acesta este planul și este direcția pe care vrem să mergem. Dacă discutăm de autostrada Cluj - Borș, dacă discutăm de alte drumuri alternative care pot duce până la Timișoara... asta trebuie să facem.

 

Ca să putem fi o țară puternică avem nevoie de 4 - 5 poli de creștere, nu numai Bucureștiul și Clujul. Mai pot fi poli de creștere Iașiul, Constanța, Craiova... Este foarte important să avem mai mulți poli de creștere.

 

Nu îi oprește nimeni pe cei din Oltenia sau Moldova să facă și ei o alianță, dacă statul român nu este capabil. Până la urmă regiunile trebuie să facă asta. Eu nu pot să mă interesez de soarta Moldovei. Îmi pare sincer rău. Îmi sunt dragi, dar fiecare om care lucrează în administrația pulbică locală trebuie să se interseze de localitatea lui.

 

Patrulaterul a pornit în urma unor întâlniri cu ceilalți primari și din necesitatea de a atrage cât mai mulți bani europeni, pentru că, uitați, timp de 2 ani nu am reușit să atragem 4 milioane de euro de la Uniunea Europeană, prin intermediul Bucureștiului, ca să demarăm studiul de fezabilitate pentru centura metropolitană și acum facem studiul din banii clujenilor. Bine că ne-au dat și această posibilitate, dar suntem primii care facem pe bani locali pentru că peste tot studiile de fezabilitate se plătesc din bugetul de stat”, a explicat viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, la o emisiune de radio.

 

Exemplu dat se acesta pentru ca oamenii să înțeleagă cum s-ar atrage fonduri europene este proiectul comun de realizare de piste de biciclete realizat de Cluj-Napoca, Florești și Apahida și finanțat de UE. ”Exact acesta ar fi exemplu, dar acum vorbim de o autostradă, o cale ferată de mare viteză și o alternativă de transport între Cluj, Oradea, Arad și Timișoara. Singurul județ din România care are peste 800 de mii de locuitori este Suveava, iar Suceava s-ar putea duce să obțină bani direct de la Bruxelles. Niciun alt județ nu are peste 800 de mii de oameni, dar prin alianță poți accesa diverse fonduri pe diverse axe”, a mai spus Tarcea. 

Comentarii Facebook