Duminica 22 Decembrie

Trupa Hara din Cluj a câștigat prestigioasa competiție muzicală InterContinental Music Awards din SUA: „E o mare onoare și o mare bucurie”


Trupa Hara din Cluj-Napoca a câștigat prestigioasa competiție muzicală InterContinental Music Awards din Statele Unite ale Americii, unde au participat artiști din întreaga lume. 

Piesa Rollercoaster a fost cea care i-a adus victoria trupei clujene la categoria European Folk. Melodia reprezintă o colaborare între trupa Hara și Fetele de la Căpâlna, într-o producție cu puternice amprente folclorice.

Trupa Hara a fost, de asemenea, singura formație din România care s-a calificat în finala prestigiosului concurs și a avut parte de o uriașă recunoaștere internațională de la un juriu care votează și la premiile Grammy.   

În mesajul din timpul ceremoniei de premiere, reprezentantul juriului a spus că au ținut cont de compoziție, orchestrație, producție muzicală, interpretare vocală. Dar le-a plăcut mult conceptul piesei, faptul ca e foarte interesant creată, că e foarte personală și originală.

E o mare onoare și o mare bucurie că o piesă în limba română a reușit să transmită emoție atât de bine încât să impresioneze un juriu internațional cu mulți membri care votează și la premiile Grammy! Asta îmi confirmă din nou că se poate, că muzica poate fi un excelent ambasador al României peste tot în lume”, spune solistul trupei Hara, Flavius Buzilă.

Solistul trupei Hara, Flavius Buzilă, a relatat că juriul a apreciat conceptul melodiei și felul în care accentele folclorice s-au întrepătruns cu cele pop-rock.  

E clar că jurații au apreciat mult conceptul piesei și le-a plăcut "fusion"-ul cu fetele de la Căpâlna. Misiunea competiției este să descopere și să promoveze piese cât mai autentice, cu amprente din culturile locale. Iar folclorul românesc este foarte frumos și bogat.

Mă bucur mult că am atras și noi atenția internațională asupra lui! Este încă un semn că ar trebui să ne promovăm mult mai mult cultura tradițională autentică, chiar suntem bogați din punctul ăsta de vedere”, declară Flavius Buzilă.

Ideea piesei a pornit de la faptul că iubirea este exact ca un rollercoaster, ne amețește, ne dă senzații tari, ne poartă de sus până jos, afirmă solistul trupei Hara: „Atunci am realizat ca e un lucru universal valabil, indiferent de spațiu și timp! Fetele de la Căpâlna spun "io-s în deal și badea-n șesu'!" Și chiar am simțit că trebuie să punem asta în piesă, că va fi un contrast foarte fain cu sonoritățile moderne”.

Premiul obținut de trupa Hara constă într-un pachet complex de promovare, conectare și mentoring. Mai exact, membrii formației au intrat acum într-o comunitate de muzicieni, producători și organizatori din întreaga lume.

Vom avea loc sesiuni de coaching cu membrii juriului cu scopul de a-i sprijini să-și ducă muzica pe plan internațional. Vor avea loc și sesiuni de creație și chiar concerte internaționale.

În plus, piesa câștigătoare, Rollercoaster, va fi promovată în întreaga comunitate și pe toate canalele de comunicare ale InterContinental Music Awards. Piesa poate fi ascultată AICI.

Trupa din Cluj-Napoca a fost singura reprezentantă a României în finala concursului internațional din acest an, unde a concurat cu 3 piese, toate 3 admise în finală: „Rollercoaster” (care a și câștigat la categoria European Folk) „Sărbătoare” și „Noapte Albă”. 

Competiția muzicală a avut participanți din țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Spania, Portugalia, Grecia, Australia, Malaezia, Italia, Olanda, Egipt, Iran, China, India, Argentina, Taiwan, Filipine, Canada, Slovacia, Nigeria, Liban. 


Comentarii Facebook