Tupeul l-a dus în spatele gratiilor! Un clujean a fost prins beat și fără permis, la volanul unei mașini neînmatriculate
Polițiștii clujeni l-au reținut, pentru 24 de ore, pe un bărbat care circula pe drumurile publice cu un autoturism neînmatriculat, beat la volan și fără permis de conducere.
”La data 5 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Cluj-Napoca – Secţia 1 Poliţie au reţinut un bărbat de 49 de ani, din comuna Chinteni, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul neînmatriculat”, informeazăp IPJ Cluj.
Cel în cauză a fost depistat în jurul orei 18.00, în timp ce se deplasa pe strada Valea Chintăului, din municipiul Cluj-Napoca, fără a avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare.
În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au constatat că autoturismul condus de bărbat nu era înmatriculat, iar permisul de conducere îi fusese reţinut.
Totodată, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat concentraţie de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
0 Comentarii