Duminica 22 Decembrie

Turiștii care vin cu trenul la Cluj, întâmpinați de cerșetorii din gară: „Poliția îi cunoaște și amenzile nu ajută”


Gara din Cluj-Napoca a devenit, în ultima perioadă, casa multor oameni ai străzii care își câștigă existența din mila călătorilor. Clujenii au început să evite zona din cauza oamenilor care cerșesc, dorm pe băncile amplasate în proximitatea gării și emană un miros îngrozitor.

Un clujean susține că polițiștii locali au început să-i cunoască pe cei care apelează la mila trecătorilor prin gară, însă singura măsură luată este aplicarea de amenzi. 

Cu toate acestea, oamenii străzii nu sunt deranjați de acest lucru pentru că nu vor plăti amenzile niciodată. 

Din păcate, în lipsa unor măsuri durabile, turiștii și pasagerii care vin cu trenul în „orașul de 5 stele” sunt întâmpinați de un peisaj dezolant. 

În zona gării este plin de oameni care cersesc. Politia locala îi cunoaște și așa-numitele amenzi nu ajută întrucât nu le vor plăti. Gara este punctul de intrare pentru mulți în acest oraș și este de o mizerie incredibilă. Vă rog să luați măsuri.”, a transmis un clujean. 

Comentarii Facebook