Duminica 22 Decembrie

Turnul Pompierilor, revitalizat până la sfârșitul acestui an. Clădirea emblematică a Clujului va oferi un nou punct de belvedere asupra orașului


După ani de tergiversări, lucrările de renovare a Turnului Pompierilor par a fi la un singur pas de finalizare. Denumit pe vremuri Turnul Lăcătușilor, edificiul situat pe strada Tipografiei din municipiul Cluj-Napoca, a fost construit în anul 1574 în cadrul celei de-a doua incinte medievale de apărare a orașului. Constructorul care se ocupă de modernizarea turnului promite că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului.

Am început revitalizarea Turnului Pompierilor în primăvară și o vom finaliza, cu siguranță, până la sfârșitul acestui an. Turnul va fi, în sfârșit, din nou deschis publicului și va fi, din nou, o atracție a Clujului, care sperăm că va aduce multă bucurie tuturor!”, se arată în anunțul publicat de firma Decorint, cea care se ocupă de modernizarea obiectivului.

Reamintim că în august 2021, primarul Emil Boc îi amenința cu lista rușinii pe cei de la firma care a câștigat licitația pentru refacerea Turnului Croitorilor. 

La Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca avem Asocierea Research Consorzio Stabile Societate Consortile ARL, cu un contract de aproape 8 milioane de lei, și care trebuia să termine lucrările în 13 iulie 2020. Dirigintele de șantier le-a aprobat lucrări suplimentare prin acte adiționale, care s-au dovedit a fi necesare, până în 19 mai 2021. Suntem în 26 august și nu sunt gata lucrările. Trebuiau să le termine în 19 mai, cu toate prelungirile, dar nu le-au terminat. Mai au de executat 15% din contract și au deja penalități de 118.000 de lei. Se vor plăti, dar trebuie să mergi în instanță, dacă nu poți să le deduci din factura pe care o mai ai de achitat. Se plătesc, nu se discută, dar trebuie constatate prin acte juridice”, a declarat atunci primarul. 

Firma Decorint a preluat în primăvara acestui an contractul pentru ducerea la bun sfârșit a lucrărilor la Turnul Pompierilor.

t1.jpeg

Turnul Pompierilor - un nou punct de belvedere asupra orașului

În centrul Clujului sunt multe clădiri emblematice pe care le îndrăgesc încă de când eram copil: biserici, imobile administrative sau de locuit și multe altele. Bineînțeles, Turnul Pompierilor face parte din acestea. Locuind în centru pe atunci, Turnul a făcut parte din copilăria mea, așa că a rămas până azi o clădire foarte dragă mie. De o bună bucată de vreme însă starea acestuia s-a degradat destul de vizibil. M-am bucurat când am aflat că au început lucrările de reparații ale acestuia de către o firma de construcții. Însă, din păcate, acestea s-au tărăgănat ani de zile, fără progrese vizibile. Am fost foarte entuziasmat când, în urma relicitării lucrărilor de restaurare a Turnului, noi - Decorint - am fost cei desemnați să executăm restaurarea acestui obiectiv reprezentativ al orașului”, a transmis Konti Tibor, fondator al Decorint.

Turnul Pompierilor împreună cu o porțiune de zid este unul din puținele fragmente din a doua incintă medievală de apărare a Clujului care se mai păstrează și astăzi.

Respectiva poartă a supraviețuit deoarece în secolul al XIX-lea a fost înălțată și folosită până la începutul secolului al XX-lea de pompieri pentru supravegherea orașului, de aici provenind și numele actual: Turnul Pompierilor. După ce a încetat a mai fi folosit ca punct de observare a incendiilor, turnul a găzduit Muzeul Pompierilor, care în prezent nu mai funcționează.

Din 2017, Primăria Cluj-Napoca a început procesul amplu de reabilitare a Turnului, prin care și-a propus restructurarea turnului și înlocuirea acoperișului de sticlă cu o terasă ce va avea rol de observator urban.

Comentarii Facebook