Duminica 22 Decembrie

UBB a scumpit biletul de acces în Parcul Iuliu Hațieganu: A fost introdusă inițial ca „taxă de ecologizare”/Parc realizat parțial din banii clujenilor


Clujenii vor plăti 5 lei pentru intrarea în Parcul Sportiv Universitar Iuliu Hațieganu. Universitatea Babeș Bolyai a mărit recent taxa de acces de la 2 lei la 5, lucru care ne îndepărtează și mai mult de ideea dărâmării gardului UBB de la malurile Someșului, în favoarea comunității clujene.

„Dacă tot ne fac o poartă nouă, cei de la UBB s-au gândit să scumpească și biletul de intrare în Parcul Iuliu Hațieganu, de la 2 la 5 lei. 

Biletul de intrare a fost introdus în 2014 ca "taxă de ecologizare", devenind mai apoi "taxa de susținere a cheltuielilor de întreținere". În 2015, s-a pus problema eliminării taxei de intrare, dar demersul politic a rămas fără rezultat. 

Nici cu dărâmarea gardului, UBB n-a fost de acord atunci când s-a propus proiectul modernizării malurilor Someșului, uitând probabil că, la început, parcul a fost realizat parțial din banii clujenilor, prin subscripție publică”, a transmis un clujean pentru „Clujul civic”.

acces.jpeg

Comentarii Facebook