UBB Cluj a primit statutul de universitate de 5 stele, după auditul internațional QS STAR! Nivelul UBB corespunde unei universități de talie mondială


Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și-a reconfirmat statutul de universitate de 5 stele, acordat în urma auditului internațional QS STAR al companiei britanice Quacquarelli Symonds (QS).

Compania britanică realizează anual cele mai recunoscute clasamente internaționale ale universităților lumii.

Examinarea QS STAR analizează în mod complex universitățile, având în vedere opt dimensiuni majore: (1) Educaţie, (2) Cercetare, (3) Facilități academice (4) Angajabilitate, (5) Inovare / Transfer de cunoștințe, (6) Impact social, (7) Diversitate, echitate și incluziune, (8) Management eficient, (9) Internaționalizare, acestea primind un scor la finalul auditului.

UBB Cluj a mai a obținut pentru prima dată și în premieră pentru România statutul de universitate de 5 stele în anul 2021, rezultatul de anul acesta confirmând că nivelul atins de universitatea clujeană corespunde unei universități globale, de talie mondială (world class) în multiple arii academice.

,,O universitate de cinci stele este în general de clasă mondială într-o gamă largă de domenii, se bucură de o reputație bună și are facilități de ultimă generație și facultate de cercetare și predare de renume internațional”, potrivit QS STAR.

„Rezultatul pe care l-am obținut în urmă cu patru ani și pe care-l menținem cu succes azi, în urma unui nou audit QS, nu reprezintă o poziţionare într-un ranking oarecare, ci este rezultatul unei evaluări comprehensive şi riguroase, pe mai multe dimensiuni academice esenţiale.

El reconfirmă faptul că universitatea noastră face parte din categoria universităților lumii de tip „world-class”, fiind un actor global capabil să contribuie consistent şi consecvent la zona de educaţie, de cercetare, inovare şi transfer tehnologic şi cognitiv, precum şi la schimbul de valori (ştiinţifice, culturale, morale) prin cooperare internaţională şi incluziune socială. Această clasificare ne onorează și ne obligă să menținem direcția pe care am asumat-o și să încercăm să creștem ritmul pentru atingerea obiectivelor de excelenţă pe care ni le-am propus”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Adrian Petrușel.

Comentarii Facebook